Cu mirul pe șpagă turnând
Nu știu dacă va rămâne, raportat la istoria recentă a politicii românești, vreo imagine mai grotescă decât cea în care ...
Nu știu dacă va rămâne, raportat la istoria recentă a politicii românești, vreo imagine mai grotescă decât cea în care ...
Nu știu dacă va rămâne, raportat la istoria recentă a politicii românești, vreo imagine mai grotescă decât cea în care ...
Recenta decizie a Curții Constituționale a României, aceea de a stipula clar non-obligativitatea orei de religie în școală a generat ...
La finele anului 2001, cu șase ani, deci, înainte ca România să devină, formal și oficial, stat membru al Uniunii ...
Între atributele prin care, îndeobște, ne place să ne gâdilăm orgoliul național se află și acela potrivit căruia, alături de ...
Uciderea liderului opoziției din Rusia, Boris Nemțov, petrecută la finele săptămânii trecute, aduce în scenă, cumva, undéjà-vu istorico-politic, parcă spre ...
Apreciam, în articolul publicat aici în urmă cu două săptămâni, că, în condițiile în care promisiunile de natură diplomatică se ...
Una dintre iluziile vehiculate retrospectiv în spațiul public al României de după 1989 – la pachet cu subînțeleasa și, până ...
La începutul anilor 90, un politolog american, fost consilier la Casa Albă, anunța triumfător – printr-un articol publicat în „Foreign ...
În posteritatea imediată a întâlnirii de la Sinaia, în contextul căreia capul de afiș a fost dat de reprimirea în ...
Ca proiecție strict europeană, tema statului-națiune, dezvoltată și pusă în practică începând cu 1781, a ajuns în zona noastră abia ...
Cu un impact simbolic celui pe care l-au avut atentatele la adresa SUA din septembrie 2001, ceea ce s-a întâmplat ...
Modele de leadership Toate „manualele” referitoare la problema conducerii, scrise de-a lungul timpului, s-au concentrat pe problema relației pe care ...
Democrația și logica excluderii Indubitabil, așa cum au recunoscut deja nu doar reprezentanții presei occidentale, ci și lideri politici europeni ...
Rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale promit să contureze premisele pentru ca societatea românească să iasă din „zona gri” a democraţiilor funcţionale, ...
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt
© 2020 Ziarul Ceahlaul - Cotidian independent din judetul Neamt