Rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale promit să contureze premisele pentru ca societatea românească să iasă din „zona gri” a democraţiilor funcţionale, dar neconsolidate. Duminica trecută, tinerii şi românii plecaţi departe de casă, în străinătate, au dat o lecţie de civism din care nu doar actualii guvernanţi ar trebui să înveţe ceva, ci şi preşedintele proaspăt ales la României. În ultimă instanţă, şi noi, ca cetăţeni. Lecţia este că voci până acum tăcute au ieşit în piaţa publică şi au spus apăsat, prin vot, că actul de guvernare nu va mai fi ca până acum, situat la cheremul grupurilor de putere. Că, dacă politicienii vor face eroarea de a încerca să continue în acelaşi stil, societatea se va mobiliza şi va reuşi să-i tragă de mânecă. Şi asta pentru că în societatea românească din 2014 a devenit vizibil, şi prin intermediul acestor alegeri, fenomenul unei schimbări de generaţie. Explicabilă demografic, această nouă realitate pare să lucreze, în sfârşit, cu o altă mentalitate: aceea a cetăţenilor conştienţi de drepturile lor, de puterea votului şi, în acelaşi timp, de responsabilitatea pe care o au faţă de comunitate. Această generaţie poate aşeza fundaţia pentru o nouă Românie, după un sfert de secol în care societatea noastră a bâjbâit pe culoarele întunecate ale unei tranziţii de-a lungul căreia cea mai importantă realizare a fost dată de integrarea în NATO, urmată de aceea în UE.
Deloc întâmplător, reacţiile internaţionale, de la cele ale presei şi până la acelea sesizabile la nivel diplomatic şi politic, cu privire la alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României indică ţara noastră drept un model pentru o Europă care se confruntă cu tendinţe centrifuge din cauza resurgenţei naţionalismului de factură etnicistă, manipulat populist de lideri inconştienţi. Este ceea ce, de altfel, a făcut şi contracandidatul lui Iohannis, actualul premier, de-a lungul campaniei electorale. Mesajul campaniei lui Victor Ponta, focalizat asupra „mândriei de a fi român”, a încercat să restarteze, în fapt, rema-nenţele de factură naţional-comunistă, acelea potrivit cărora am fi un soi de „buric al pământului”, iar toţi cei consideraţi a fi „altfel”, adică „străinii de neam şi ţară”, ar reprezenta un pericol. Sunt, toate acestea, teme de secol al XIX-lea, şi care, vehiculate în spaţiul public, au contribuit la declanşarea celor două conflagraţii mondiale din secolul trecut.
Sunt teme, prin urmare, foarte periculoase într-un secol care se anunţă foarte agitat din perspectivă geopolitică. Foarte aproape de noi, în Ungaria, premierul Orban îşi anunţă intenţiile de a instaura un regim autoritarist în conivenţă cu Rusia lui Putin. Foarte aproape de noi, în Ucraina, există un conflict cu mize mondiale, iar în Republica Moldova rezultatele votului pentru alegerile legislative, ce vor avea loc pe 30 noiembrie, vor avea impact şi asupra politicii externe a României. În aceste condiţii, este o gravă eroare să resuscitezi naţionalismul tribal şi să crezi că are vreo importanţă dacă şeful statului este ortodox ori lutheran, are sau n-are copii, este „român verde” sau are o altă origine etnică.
În mod limpede, într-o altfel de Românie, o Românie democratică, nu acestea sunt lucrurile esenţiale, iar alegerea lui Klaus Iohannis drept preşedinte s-ar putea să reprezinte garanţia pentru un nou proiect de ţară. Prin votul dat pe 16 noiembrie, cetăţenii români au demonstrat că înţeleg această realitate. Rămâne să vedem dacă o vor înţelege şi politicienii români, indiferent de partide.
Dan Misăilă
