La Târgu Neamț și Humulești: Activități dedicate împlinirii a 180 de ani de la nașterea lui Creangă

23/02/2017

 

Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț serbează împlinirea a 180 de ani de la nașterea scriitorului humuleștean Ion Creangă, printr-o serie de activități inedite. Manifestările vor debuta printr-un atelier creativ, organizat pe data de 28 februarie, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, intitulat „Mărțișoare pentru Creangă“, în cadrul căruia elevii de la Clubul Copiilor din Târgu Neamț vor confecționa simboluri ale primăverii, inspirate de copilărie și de scrierile lui Creangă. Miercuri, 1 martie (data de naștere a autorului „Amintirilor din copilărie“), la Humulești se vor reuni 180 de copii, care, simbolic, vor reprezenta anii trecuți de la nașterea marelui povestitor. Unul dintre momentele manifestării, intitulat „Cuvinte și expresii din scrierile lui Creangă“, presupune ca fiecare elev să rostească un succint pasaj din opera scriitorului. Copiii vor prezenta și un scurt program artistic, alcătuit din cântece și monologuri. În cadrul activității, organizatorii vor înmâna distincții unora dintre colaboratorii foarte apropiați ai Complexului Muzeal Județean Neamț.

„Un astfel de moment, atât de important, trebuie celebrat ca atare și tocmai din acest motiv, cunoscând faptul că și la Iași se organizează manifestări similare, am considerat necesar ca și noi, la Târgu Neamț, să desfășurăm mai multe activități prin care să subliniem, odată-n plus, valoarea lui Creangă și a operei sale. Pentru că Ion Creangă a scris despre copilărie și mai ales pentru copii, ne-am gândit că cel mai potrivit ar fi să ne bazăm pe sprijinul elevilor de la școlile din Târgu Neamț și, împreună cu ei, să îl omagiem pe cel mai cunoscut humuleștean“, a declarat dr. Vasile Diaconu, muzeograf-arheolog la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.

Alături de unitățile Complexului Muzeal Județean Neamț, activitățile vor fi susținute și de instituțiile de învățământ din Târgu Neamț, precum și de Fundația Culturală „Ion Creangă“.

Manifestările de la Târgu Neamț fac parte dintr-o serie mai amplă de activități culturale, organizate atât la nivelul județului Neamț, cât și la Iași. Astfel, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Complexul Muzeal Județean Neamț și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, la activitățile omagiale dedicate lui Creangă, Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț va participa cu o serie de documente de arhivă la o expoziție temporară ce va fi organizată la Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca) Iași.

Irina NASTASIU