Relații sexuale între profesoară și elev, aspecte psihologice, etice și morale

23/02/2017

* Dr. Miron Itzhak, psiholog clinician principal cu drept de supervizare

În acest articol voi încerca să explic cât mai bine, pe înțelesul tuturor, cum poate să se ajungă la o relație amoroasă între o profesoara și elevul ei. Menționez că în acest articol mă ocup numai de cazul profesoară-elev, și nu de profesor-elevă. Sunt puncte comune, dar și multe diferențe.

De ce ne fascinează atât de mult cazurile de relații sexuale între profesori și elevi? Îmi amintesc când eram la liceu în Israel în clasa a X-a și aveam 16 ani. Pe ușă a intrat o profesoară slăbuța, cochetă, îmbrăcata frumos, dar provocator, cu un zâmbet fermecător. A început ora prezentându-se și spunând ce vom învăța. Nu știu de ce, dar a avut un farmec puternic asupra mea, și cred că și asupra altora din clasa. Nu mai puteam să mă concentrez, ochii mei și alte simțuri erau acaparate de ea în totalitate. Așa trecea ora. Mă gândeam la ea: cine este, de unde vine? De câteva ori m-a prins că nu sunt concentrat pe învățătură, dar ea, cu finețe, a știut să nu mă streseze. Atunci fanteziile mele legate de ea au ajuns foarte departe.

Într-o zi, când am văzut-o dând mai multă atenție unui alt coleg, care în comparație cu mine, care eram foarte timid și rușinos, știa cum să-i răspundă la provocări. În pauza vedeam cum ei stau mai mult de vorbă. Din când în când îl susținea foarte mult în fața clasei. Băiatul era un elev bun, dar nu cu mult mai mult decât alții. Toți ceilalți băieți au simțit că el se dă din ce în ce mai mare și că vrea să se separe de ei. Zvonurile au început să circule. Chiar el a aruncat aceste zvonuri ca să crească invidia colegilor. Fetele din clasa au încercat să-l testeze, dar el s-a depărtat și de ele.

Ce poate determina o profesoară căsătorită, cu copii, să ajungă la relații amoroase cu elevi? Un indiciu ar fi vârsta. De exemplu, la 40 de ani, atât femeile, cât și bărbații trec printr-o perioadă dificilă: „criza de 40 de ani“. Persoana aflată la această vârstă caută ceva să o stimuleze. Ea simte că acum este momentul să facă ceva ca să iasă din criză. O fire independentă dă tot ce este bun în ea pentru partea profesională. Elevii ei sunt foarte mulțumiți și văd în ea un înger care vrea să îi ajute. Poate că altruismul ei depășește limitele. Nu își dă seama cum vorbele și comportamentul pot fi interpretate greșit. În aceste condiții, elevii adolescenți simt nevoia să impresioneze și să intre într-un contact mai apropiat.

Relațiile amoroase nu se concretizează imediat. Întâi sunt contacte fizice mici, care stârnesc simțurile. Este suficient ca soțul să fie prea ocupat și să nu poată oferi dragostea necesară. Pe de altă parte, simte din partea elevului o mare bucurie și puterea să-i ofere dragoste. Primul episod este rapid, bazat pe instincte. Dar după un timp, profesoara simte că ceva nu este în regulă. Un caz extrem este atunci când află că este însărcinată și lucrurile se complică. Astfel, profesoara decide să pună capăt relației.

Aici se greșește cel mai mult. Despărțirea trebuie făcută cu mare atenție și este recomandat să fie contactat un psiholog. Această aventură i-a creat multe avantaje elevului față de colegi și față de el însuși. I-a crescut stima de sine, s-a maturizat mai repede și exista o persoană care să-l învețe secrete și să-i dezvolte o identitate sexuală. Acest atașament oferit de un profesor unui elev creează o putere fantastică. Din păcate, există și dezavantaje mari când vine momentul despărțirii. Atunci visul elevului se distruge și el cade rapid de la o înălțime mare într-o prăpastie adâncă.
În metoda psihanalitică freudiană, fazele de dezvoltare psiho-sexuală ale fiecărui om sunt: (i) faza orală (până la un an), (ii) faza anală (de la 1 an la 3 ani), (iii) faza falică (de la 3 la 6 ani, cu începerea școlii), (iv) faza latentă (de la 6 la 12 ani) și (v) faza genitală, când crește impulsul sexual față de mama adevărată și frustrările sunt mari când persoana simte că nu poate să o cucerească pe mama lui. Cele mai multe dintre persoane nu reușesc și amână frustrările până la 20-30 de ani. Puțini adolescenți reușesc să găsească o prietenă adevărată, iar și mai puțini au norocul ca o persoană mai în vârstă să le îndeplinească fanteziile. Această persoană mai în vârstă poate fi o prostituată, o prietenă mai mare sau o profesoară. O astfel de aventura îi creează o putere adolescentului prin îndeplinirea fanteziilor erotice-sexuale. Diferența între prostituată și profesoară este că prima îi oferă un singur act, fără continuitate, pe când profesoara îi creează speranțe. În momentul în care profesoara îl anunță că se termină relația, tot visul se sparge. Lovitura de orgoliu, narcisistă, este dramatică. Când adolescentul simte că nu mai are dominanță și control, el cade în extremități, ajunge la concluzia că nu mai are pentru ce să trăiască și alege cel mai extrem lucru: sinuciderea.

Cercetările psihologice arată ca sunt mult mai multe cazuri decât știm noi în care se creează o relație amoroasă între o profesoară și un elev. Asta este din cauză că ambii au de câștigat. Doar când una dintre părți pierde, se poate ajunge la descoperire. În total se descoperă numai 1% din cazuri. Din punct de vedere psihologic, tratarea problemei prin psihoterapie este obligatorie.

Cu respect,
Dr. Miron Itzhak
Psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Director Institut Miron
Cabinet de Psihologie
Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl. D4, Sc.B, Ap.37, Piatra Neamț
Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro
Site: www. psiholog-dr-miron-itzhak.ro