* Valoarea maximă-5000 euro
*Cererile se depun la primării, până pe 3 martie 2014
O nouă facilitate pentru agricultori a intrat deja în vigoare. Este vorba de ajutorul de minimis acordat crescătorilor de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi sunt organizaţi într-o singură formă asociativă, constituită la nivelul unei comune. Sprijinul se dă pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui, cu o capacitate de maxim 1000 litri la nivelul unei comune.
Ajutorul de minimis se dă sub formă de subvenţie, în cuantum de maxim 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă. Această sumă cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancului de răcire a laptelui cu o capacitate de maxim 1000 litri/comuna, instruirii necesare pentru utilizarea acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare. Dacă e achizitionează un tanc cu o capacitate mai mica de 1.000 litrii, cuantumul sprijinului financiar, reprezentând ajutor de minimis, se corelează cu capacitatea tancului de răcire. Ajutorul de minimis nu poate depăşi plafonul maxim de 5000 euro. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor, într-o singură tranşă.
Beneficiarii ajutorului de minimis sunt obligaţi să menţină numărul de vaci de lapte deţinute la data acordării sprijinului financiar şi să asigure încheierea de contracte de livrare a laptelui pentru procesare, pe o perioadă de 2 ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat.
Pentru obţinerea sprijinului financiar necesar achiziţionării tancurilor de răcire, formele asociative depun cereri la primăriile comunelor pe a căror rază sunt înregistrate sediile sociale ale acestora, însoţite de următoarele documente: centralizator cu membrii formei asociative, care să ateste numărul de vaci de lapte pe fiecare membru şi numărul total de vaci de lapte; copia BI/CI al/a reprezentantului legal al formei asociative; document care atestă înscrierea vacilor de lapte a membrilor formei asociative în Registrul Naţional al Exploataţiilor; copia actului de constituire a formei asociative, din care să reiasă scopul constituirii acesteia, respectiv achiziţionarea tancului de răcire a laptelui pentru membrii săi; documente emise de primărie din care reiese punerea la dispoziţie, de către aceasta a suprafeţei aferentă instalării tancului ori tancurilor de răcire, precum şi a utilităţilor specifice necesare funcţionării acestora. Toate facilităţile puse la dispoziţia asociaţiei de către primărie sunt valabile pentru toată perioada funcţionării investiţiei realizate; hotărârea adunării generale a asociaţiei prin care se aprobă achiziţionarea tancului sau tancurilor de răcire şi prin care membrii se angajează că, pe o perioadă de 2 ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat, menţin numărul de vaci de lapte deţinute la data acordării ajutorului şi nu schimbă destinaţia utilizării tancului ori tancurilor de răcire; factura proformă, care cuprinde costurile din care să reiasă valoarea de achizitie a tancului sau a tancurilor de răcire a laptelui, la nivelul preţului de piaţă; document al formei asociative referitor la identificarea codului bancar al acesteia.
Cererile de sprijin financiar se depun până pe 3 martie 2014. În cazul nerespectării prevederilor acestui act normativ, beneficiarii schemei de minimis vor fi obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi , de la data încasării acestuia.
Primăriile înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul special de evidenţă a beneficiarilor de ajutor de minimis, pe care se transmite la Centrul judeţean al APIA Neamţ, împreună cu documentele emise de primărie, din care reiese punerea la dispoziţie a suprafeţei aferentă instalării tancului de răcire, precum şi a utilităţilor specifice necesare funcţionării acestora. Evidenţa sprijinului financiar acordat potrivit prezentei hotărâri se păstrează la Centrul judeţean al APIA Neamţ pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.
Tina CONDREA