Anul trecut, la APIA Neamț, 7509 crescători de animale nemețeni au depus cereri de plată, prin care au solicitat subvenții pentru 34.000 vaci de lapte și pentru carne. La ovine și caprine, cereile depuse însumează efective totale de 150.000 oi și 30.000 capre. Acum, situația nu are cum să difere prea mult. Asta pentru că nu s-au înregistrat schimbări majore în efectivele de animale.
Pentru începutul campaniei de primire a cererilor unice de plată, APIA Neamț a programat doar fermieri care deţin suprafeţe de până la 10 hectare, fără să depună solicitări şi pentru animale. Fermierii cu suprafeţe de peste 50 ha urmează să depună și ei cereri unice de plată, s-a început şi pregătirea acestor dosare.
În sectorul zootehnic, programarea fermierilor se face în funcție de specificul activității agricole al fiecărui fermier. În următoarea perioadă, fermierii vor putea depune cererile unice de plată pentru speciile bovine, ovine și caprine, astfel încât să poată beneficia de ajutoarele nationale tranzitorii acordate în acest sector.
Beneficiarii acestor plăti sunt fermierii active persoane fizice sau/și personae juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol sau/și sunt deținători de animale, conform legislatiei.
Tina CONDREA