*Autorizarea berbecilor, din 10 august
Ca să nu piardă sprijinul cuplat în sectorul zootehnic acordat începând cu anul 2016, crescătorii de ovine trebuie să-și înscrie efectivele de animale în Registrul Genealogic al rasei. Pentru această operațiune, animalele trebuie mai întîi înscrise în Controlul Oficial al Producției (COP). Activitatea COP începe din 10 august, cu autorizarea berbecilor. Timpul este foarte scurt, iar fermierii trebuie instruiți ca să știe ce au de făcut pentru a nu pierde banii alocați prin sprijinul cuplat.
La APIA Neamț, anul trecut, s-a solicitat subvenții pe cap de animal pentru un efectiv de 150.000 capete de ovine.
*Pașii de urmat
Asociațiile județene pentru creșterea ovinelor trebuie să se deplaseze la fiecare exploatație care a solicitat sprijinul cuplat în 2015, în vederea acceptării sau nu a efectivului respectiv în controlul oficial al producției. Nu pot intra în COP efectivele metise sau hibridate. Însă, legislația poate fi modificată ca să intre în COP lapte sau carne și acei hibrizi care ulterior să ajungă la o linie care poate fi omologată în viitor. Dacă asociația își dă acordul pentru înscrierea efectivelor în COP ca produșii lor să intre în Registru genealogic, urmează o altă etapă: berbecii trebuie să fie autorizați. După autorizarea berbecilor, se face graficul de montă, care trebuie monitorizat de asociația acreditată pentru Registrul Genealogic. Asociații acreditate pentru efectuarea COP sunt, în prezent, în 90 la sută din județe. În celelalte județe există asociații care întocmesc acum documentația pentru a primi acordul ANARZ de efectuare a COP.
*Bani în plus pentru ovine
În sectorul ovin, sprijinul cuplat se acordă pentru un efectiv cuprins între 150 şi 600 de capete de femele ovine şi/sau berbeci de reproducţie. Animalele pentru care beneficiarul solicită sprijinul cuplat trebuie să aibă vârsta de maximum 8 ani pentru femele şi, respectiv, 6 ani pentru berbecii de reproducţie la data depunerii cererii unice de plată. Efectivul pentru care se solicită sprijinul cuplat trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE.
Femelele de ovine și berbecii de reproducţie pentru care se solicită sprijinul cuplat trebuie să fie menţinuţi 100 de zile de la data depunerii cererilor unice de plată la adresa exploataţiei menţionată în cererea de subvenție.
Sprijinul cuplat se acordă o singură dată pentru berbecii de reproducţie și anual pentru femelele ovine.
Tina CONDREA