Sprijin cuplat pentru lucernă

23/04/2018

*Fermieri dezamăiți: una au mizat, alta au câștigat
* 90 euro/ha față de 342 euro/ha cît a fost anul trecut!
*În plată la APIA Neamț: doar 2040 hectare
Cultivatorii de lucernă care au mizat pe o sumă mare a sprijinulului cuplat, au acum o surpriza neplăcută: vor încasa de trei ori și jumătate mai puțini bani pe hectar. Mai exact, cuantumul sprijinului cuplat pentru lucernă a scăzut de la 341,6533 euro/ha la 90 de euro/ha. Diminuarea se explică prin faptul că, din acest an, s-a făcut transferul de fonduri de la o cultură la alta. Altfel spus, s-au luat bani de la lucernă și care s-au dat pentru culturile de sfeclă de zahări și legumele cultivate în câmp și spații protejate.
Banii foarte mulți alocați sprijinului cuplat i-a îndemnat pe fermieri să crească suprafețele cultivate cu lucernă, începând din 2015 de când se face această plată. În primul an de acordare a sprijinului cuplat vegetal, fermierii se așteptau să încaseze 55 de euro/ha pentru lucernă, cuantumul notificat la Comisia Europeană. Dar suprafața eligibilă la plată a fost mult mai mică, așa că sprijinul cuplat a crescut atunci de la 55 de euro la 520,4117 euro/ha.  Aproape de 10 ori mai mult! În 2016, fermierii au fost anunțați că vor încasa la lucernă un sprijin cuplat de 65 de euro/ha, iar în final au primit 341,6533 de euro/ha.
*Sprijinul cuplat, o subvenție suplimentară
Fermierii nemețeni au solicitat sprijin cuplat doar pentru 2040 hectare, suprafața ocuată cu această cultură fiind mult mai mare. Dar condițiile de plată sunt destul de drastice, așa că nu toți cultivatorii nemțeni de lucernă ajug la baniialocați pentru această subvenție suplimentară. Cu un an în urmă, la APIA Neamț la plata sprijinului cuplat figurau 1.7 82 hectare de lucernă. Acum avem o creștere de peste 250 ha hectare la plata sprijinului cuplat pentru lucernă.
Suma cuvenită sprijinului cuplat la lucernă se va adăuga la plățile ce deja se acordă pentru acel teren arabil, respectiv: schema de plată unică pe suprafață de  96,8861 euro/ha; plată redistributivă în primul interval 1-5 hectare este  5,00 euro/ha și al doilea interval până la 30 ha în valoare de 48,8554 euro/ha; plata pentru înverzire de 57,3714 euro/ha; plata pentru tinerii fermieri: -22,8718 euro/ha; plata pentru micii fermieri de 1.250 de euro/exploatație și
ajutorul național tranzitoriu de 17,72035 euro/ha.
*Condiții de plată a sprijinului cuplat

Fermierii nemțeni trebuie să facă dovada că au realizat o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân. Dar și că au comercializat cel puţin 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân pe baza contractului încheiat cu exploataţii de creştere a animalelor şi a facturii fiscale de vânzare sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice. Fermierii pot să facă dovada că au consumat cu animalele pe care le deţin în efermă sau gospodărie sau că au stocat în vederea consumului cu aceste animale cel puţin producţia minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân obţinută în fermă. Verificarea eligibilităţii la plata sprijinului cuplat pentru lucernă se face pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale şi a dublului numărului mediu de animale din fermă pe perioada anului de cerere.
De anul trecut s-a introdus și posibilitatea de a procesa lucerna și de a o vinde sub formă de granule, făină sau peleți, dar și de a valorifica producția de lucernă în ferma de păsări.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU