Ajută germinarea, formarea și înrădăcinarea plantei
Pentru a veni în sprijinul fermierilor, compania Limagrain a lansat un produs inovator în acest domeniu culturii porumbului, al stimulatorilor de germinare și înrădăcinare a plantei. Starcover este un produs inovativ în tratamentul semințelor cu un proces unic de aplicare, care favorizează rata de germinare și, de asemenea, este foarte prietenos cu mediul înconjurător. Tratamentul cu starcover este efectuat doar de către compania Limagrain, astfel că semințele livrate fermierilor vor veni tratate. Nu se poate efectua tratamentul cu starcover la nivel de fermă sau alte stații de condiționare. Din studiile efectuate la nivel de fermă asupra productivității maxime a culturii de porumb s-a constatat că nu se atinge un nivel maxim. Motivele sunt foarte multe, cum ar fi: schimbările climatice, stresul abiotic, limitarea cantităților de îngrașăminte aplicate, volatilitatea prețurilor. Una dintre soluții ar fi folosirea stimulatorilor de germinare și înrădăcinare. S-a dovedit științific că acești stimulatori au efect asupra dezvoltării sistemului radicular, asupra activității auxinelor (fitohormoni care stimulează dezvoltarea rădăcinilor), de asemenea stimulează activitatea microorganismelor rizosferice. Un alt efect foarte important al acestor stimulatori este creșterea disponibilității mineralelor din sol, în special a fosforului, dar și a azotului.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU