Ține la distanţă kilogramele în plus, dar şi anumite boli
Dieta cu orez este cunoscută şi apreciată de cei care vor să slăbească. Se pare că ţine la distanţă nu doar kilogramele în plus, ci şi anumite boli. Dieta cu orez există încă din 1939, când un medic american a propus-o pentru a-şi scăpa pacienţii de kilogramele în plus, dar şi de hipertensiune sau probleme renale.
În dieta cu orez cel mai bun este cel brun. Orezul brun este mai bogat în fibre decat orezul alb. Fibrele din orezul brun reduce constipația, dar are și alte beneficii importante pentru sănătate, inclusiv gestionarea greutății. Orezul brun reduce colesterolul, riscul apariții unor boli de inima, controlează zaharul din sânge, hrănește bacteriile intestinului.
*Dietă bogată în carbohidrați sănătoși și fibre
Dieta cu orez este bogată în carbohidraţi sănătoşi şi fibre: orez, cereale integrale, fructe, legume, leguminoase. Se consumă foarte puţine proteine şi grăsimi. Dieta cu orez are 3 faze, prima fiind cea mai dură, menită să detoxifieze organismul. Aceasta durează o săptămână, urmată de faza a doua, care durează tot o săptămână. Ultima fază este cea care se ţine pe termen lung, fiind şi cea mai uşoară. În fiecare fază trebuie să consumi un număr de porţii din fiecare categorie de alimente. O porţie de carbohidraţi înseamnă o felie de pâine sau o jumătate de cană de orez sau paste. O porţie de legume înseamnă o cană de legume crude sau jumătate de cană de legume gătite. O porţie de fructe înseamnă un fruct întreg sau o cană de fructe tăiate cubuleţe. O porţie de lactate înseamnă o cană de lapte sau iaurt sau o jumătate de cană de brânză proaspătă.
În faza 1, o zi ţii dieta cu orez, care înseamnă câte 2 porţii de carbohidraţi şi 2 porţii de fructe la fiecare masă, mic dejun, prânz şi cină. Apoi şase zile ţii dieta cu orez lacto-vegetariană, care la micul dejun ai o porţie de carbohidraţi, o porţie de legume şi o porţie de lactate fără grăsimi. La prânz şi la cină, ai 3 porţii de carbohidraţi, 3 porţii de legume şi o porţie de fructe.
În faza 2, o zi ţii dieta cu orez, 5 zile dieta cu orez lacto-vegetariană și o zi dieta vegetarian care înseamnă: la micul dejun 2 porţii de carbohidraţi, o porţie de fructe. La prânz 3 porţii carbohidraţi, 3 porţii legume, o porţie fructe. La cină 3 porţii carbohidraţi, 3 porţii de proteine sau 2 porţii de lactate şi o porţie de fructe.
Faza 3 ține până la atingerea greutăţii dorite. În fiecare săptămână ai o zi dieta cu orez, 4 zile dieta cu orez lacto-vegetariană, 2 zile dieta vegetariană.
Tina CONDREA