*Negocieri ca la piaţă… *S-a mai plusat cu 20 lei pe animal! * Plăţile se fac în această săptămână!
Se anunţase din vreme că plăţile pentru subvenţia la bovine vor începe mai târziu, cel mai probabil pe la sfârşitul lunii martie. Se apropia jumătatea lunii aprilie şi nici urmă de subvenţie! Cei de la Federaţia Crescătorilor de Taurine din România şi-au pierdut răbdarea, n-au stat cu mâinile în sân. Aşa că o delegaţie „bine închegată” a mers „glonţ” la Ministerul Agriculturii să discute problema. Mai ales că nu era singura care îi frământa pe crescătorii de bovine din toată ţara.
Cum au decurs discuţiiile, ne-a relatat Cezar Sava, membru în Federaţie şi preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine Neamţ : „Am mers să punem presiune pe cei de la Ministerul Agriculturii. Erau mai multe chestiuni de clarificat, dar cea mai importantă era subvenţia la bovine. S-a mai dat ceva la subvenţie, 20 lei de animal. Ni s-a promis că plăţile se vor face în decursul acestei săptămâni. Pentru zonele defavorizate sunt făcut plăţile la bovine, ovine şi caprine. Urmează bovinele. Ni s-a mai spus că, de acum înainte, crescătorul de animale va face un singur drum la APIA pentru dosarul de subvenţie. Toate tipurile de plăţi vor fi încluse într-o singură cerere, nu separat pentru fiecare tip de sprijin financiar acordat fermierilor din sectorul zootehnic.”
Acum, vorbim de plata subvenţiilor aferente anului 2013. Pentru 2012, cuantumul plăţilor era de 500 lei/ bovină. Iniţial, Federaţia Crescătorilor de Taurine din România a solicitat şi a „bătut palma” pe suma 600 lei. După care s-a trezit că Ministerul Agriculturii voia să dea doar…400 lei/cap de animal. Până la urmă, au rămas pe 435 lei pe animal. La negocierile de săptămâna trecută s-a mai plusat cu încă 20 lei pe cap de vacă.
Mihai Dorneanu, directorul APIA Neamţ, ne-a confirmat că plăţile la subvenţia pentru bovine se fac în această săptămână, începând de astăzi. Banii vor fi viraţi direct în conturile bancare ale crescătorilor de bovien, cel indicat în cerera de subvenţie. La nivelul judeţului Neamţ, în contul anului 2013, au fost depuse 5821 cereri, pentru un efectiv total de 33.800 capete bovine, solicitându-se şi plăţile pentru 16.000 tone lapte predat la procesare. Cuantumul subvenţiilor fiind de 455 lei/ cap de bovină şi 92 lei/tona de lapte.
Tina CONDREA