*Top cele mai profitabile tomate la tarabă
*La „modă”: roșiile crețe, roz, galbene, chery
*„Crețele” au gustul roșiilor de altădată
Roșiile profitabile sunt cele pentru care clienții sunt dispuși să plătească mai mult pe kilogram. Este cazul tomatelor crețe sau al roșiilor roz și galbene care, în ultimii ani, și-au câștigat cu prioritate un loc în solariile producătorilor de legume. Un câștig bun aduc legumicultorilor și tomatele cherry, dar și cele pe care legumicultorii reușesc să le scoată pe piață devreme, primăvară, când roșiile românești trec drept ”trufandale”.
Iată și topul celor mai profitabile soiuri și hibrizi de tomate: roșiile crețe, preferabil cele din soiuri românești, roșiile roze, roșiile galbene, roșiile cherry și roșiile extratimpuri.
*Roșiile crețe au gust deosebit de bun și aromat.
Roșiile crețe ne amintesc de roșiile de altădată, fiind cele cu un gust deosebit de bun și aromat. „Crețele sunt bune la paste și bulioane, dar și pentru consum în stare proaspată. Puse într-o salată de sezon au un aport important de zeamă în care se scaldă toate celelalte legume.
La roșiile crețe, fructele sunt au culoare roșu aprins, rotunde, puțin plate și cu încrețituri în jurul codiței. Miezul este bine conturat, cu alveole bine formate. Au zeamă suficientă și un gust de roșie tradițională.
Roșiile crețe își mențin prețul și pe timp de vară, ele rămân la 5-6 lei pe kilogram chiar și când roșiile ”normale” coboară la 2-2,5 lei pe kilogram. Semințele pentru roșiile crețe se importă din Italia și Olanda, fiind foarte scumpă comparativ cu cele „normale”. Între timp, pe piață au apărut mai mulre soiuri de roșii crețe.
*Productivitatea este peste medie!
La roșiile crețe, productivitatea este bună, chiar peste medie. Nu cere tratamente speciale, fiind reztente la boli și dăunători. Tufa crește înaltă și viguroasă, din care cauză este bine să aibă asigurată un sprijun bun pentru a susține greutatea.
O plantă care produce roșii crețe are o productivitate dublă comparativ cu un soi normal. Dar există însă și un dezavantaj al culturii de roșii crețe. Acestea au coaja foarte subțire și din acest motiv se strică foarte repede: Sunt rezistente la boli și la dăunători, dar după ce sunt culese sunt foarte perisabile. Cele rotunde rezistă chiar și 3 zile pe tarabă, dar astea trebuie culese exact cantitatea pe care știi că o poți vinde. Au coaja foarte subțire spre deosebire de cele rotunde și de asta se strică foarte repede.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU