Reguli dure în agricultura ecologică!

20/11/2014

sanctiuni*Sancţionaţi: controlatul şi… controlorul

* Amenzi între 25.000 şi 40.000 lei

În noua legea privind desfăşurarea activităţii din sectorul agriculturii ecologice sunt incluse sancţiuni foarte dure . Mai exact, legea a creat cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la organismele de inspecţie şi de certificare. Actul normativ are la bază constatări clare, tot mai multe în ultima vreme, care vizează folosirea frauduloasă a termenilor de „ecologic”, „biologic”, „organic” sau a abrevierilor acestora, precum „bio”, „eco”, ca mărci comerciale sau practici de utilizare, inclusiv pe eticheta produsului, materiale publicitare şi documentele comerciale, poate induce în eroare consumatorul, acestea nefiind obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică.

Specialiştii în domeniu susţin că era mare nevoie de aceste noi prevederi legale, mai ales că au fost tot mai frecvente cazurile de nerespectare de către organismele de inspecţie şi certificare din domeniul agriculturii ecologice, a prevederilor legislaţiei comunitare, pentru care Comisia Europeană a solicitat ca România să ia măsurile necesare pentru asigurarea trasabilităţii produselor ecologice în toate stadiile de producţie, procesare şi distribuţie.

 

* Sancţionaţi, deopotrivă controlatul şi…controlorul!

Sancţiunile aplicate de acum încolo vor fi foarte dure, fiind vizate de astă dată organismele abilitate să verifice activitatea exploataţiilor agricole trecute la agricutura ecologică. Inspectorii care vor realiza controale „generoase”, vor deschide propriul buzunar. Când se dovedesc a fi mai îngăduitoare cu prilejul controalelor, imediat se vor aplica sancţiunile de rigoare.

Noua legea vine cu ceva în plus! De acum, pe lângă sancţionarea operatorilor care nu respectă regulile specifice sistemului de agricultură ecologică, trebuie aplicate sancţiuni şi organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Până acum, penalizat era doar fermierul profilat pe agricultura ecologistă. Fireşte, cel care nu respectă regulile prevăzute de legislaţia specifică. Altfel spus, sunt deopotrivă sancţionaţi: Cel controlat dar şi controlorul!  La pachet!

Amenzile nu sunt deloc blânde, fiind cuprinse  între 25.000 şi 40.000 lei.

Tina CONDREA