Statistici sumbre: Ferme multe, pământ puțin!

tina-statisticiPeste o treime din gospodăriile agricole din Uniunea Europeana erau, în 2013, în România, țara noastră numărând 3,7 milioane gospodării agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE. Pe locurile următoare se situează Polonia cu 1,4 milioane de gospodării, reprezentând 13,2% , Italia cu un milion de gospodarii sau 9,3% și Spania cu aproape un milion sau 8,9% din numărul total de gospodării agricole din UE.

România se află pe antepenultimul loc în UE când vine vorba de suprafața medie a unei gospodării agricole, care este de 3,6 hectare. La polul opus, gospodăriile agricole cu cele mai mari suprafețe de teren se găsesc în Cehia, unde suprafața medie a unei gospodării agricole era, în  anul 2013, de 133 de hectare, Marea Britanie – 93,6 hectare, Slovacia – 80,7 hectare, Danemarca – 67,5 hectare, Luxemburg – 63 de hectare, Franța – 58,7 hectare și Germania – 58,6 hectare.
Statisticienii europeni precizează că, între 2003 și 2013, numărul gospodăriilor agricole a scăzut în toate statele membre, exceptând Irlanda, unde au crescut cu 2,9%. În decurs de un deceniu, numărul gospodăriilor s-a redus la mai mult de jumătate în Slovacia si Bulgaria.
În România, numărul gospodăriilor agricole a scăzut cu 19,1% între 2003 și 2013, în timp ce suprafața medie a unei gospodării agricole a crescut ușor, de la 3,1 până la 3,6 hectare. Aproape o treime din cele 10,8 milioane de ferme din UE erau gestionate de persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU