La 1 Mai românii sărbătoresc Armindenul, simbol al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. Cu ocazia acestei zile are loc şi începutul urcării la munte a oilor şi, odată cu asta, începutul verii. Este şi ziua în care se taie ultimii miei rămaşi nesacrificaţi de la sărbătorile Pascale.
„Eu consider că ziua de Armindeni este Anul Nou folcloric. De ce spun asta? În jurul acestei date începe buciumul să cânte, începe să cânte cavalul, fluierul, urda-i dulce, caşu-i dulce, se seamănă busuiocul şi alte flori şi câte şi mai câte”, sunt cuvintele spuse de un cunoscut meşter şi raspod popular din Neamţ, Alexandru Găină (Dămuc). Aşadar, Armindeniul este o sărbătoare dedicată atât activităţilor pastorale şi agrare, cât şi sănătăţii şi veseliei oamenilor. Cu vechea strigătură populară „Frunză verde de pelin, / Iată-ne la Armindeni, / Beau mesenii şi mănâncă, / Şi de ciuma nu li-i frică!„, românii din vechime întâmpinau Armindeniul, sărbătoare dedicată zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, al holdelor semănate, al viilor şi livezilor. Pelinul, plantă căreia românii din vechime îi atribuia numeroase valenţe magice, este la loc de cinste în ziua de Armindeni. Fetele şi femeile îl poartă în sân, iar în gospodărie el este pus pe masă, pe pat, în dulap, între haine. Este considerat protector faţă de tot ceea ce este negativ. Este folosit şi la descântece de boală sau de deochi.
Armindeniul, sau Pomul de mai, este sărbătorit în mai toate zonele ţării prin împodobirea cu ramuri verzi – substitute al zeului vegetaţiei – a stâlpilor porţilor, a caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor şi în alte anexe. Prin aceasta se realiza, în credinţa populară, protecţia oamenilor şi a animalelor faţă de forţa distrugătoare a spiritelor malefice.
Termenul de “pomul de mai” provine de la obiceiul de împlântare în pământ, în mijlocul curţii sau a stânii, a unui par înalt, în vârful căruia e legată o ramură înverzită şi înflorită tăiată din pădure.
Andreea FLOREA
