Cu mulți ani în urmă, a venit la mine o pereche. Erau căsătoriți de 28 de ani. El a lucrat ca șofer taximentrist, soția a fost casnică și se ocupa de creșterea copiilor și de tot ceea ce ținea de gospodăria casei. El a fost singurul care aducea salariul și de aceea el a și condus toată afacerea familiei și soției îi lăsa sume foarte mici să se descurce pentru mici cumpărături. De fiecare dată apăreau certuri între ei legate de cheltuielile casei. Soțul o suspecta că ia din banii pe care îi lasă ei, că își cumpără lucruri pe ascuns fără ca el să știe. Pe de altă parte, ea se plângea de faptul că soțul este foarte zgârcit, nu-i cumpără nimic și o ceartă tot timpul pentru că cheltuiește mai mult decât trebuie. Certurile lor au fost, din când în când, mai violente, și așa s-a întîmplat că el, realmente, a bătut-o. A fost de două ori lovită așa de puternic, că a fost necesară intervenția medicală. Certurile nu erau motivate doar de bani ci și de libertatea pe care el i-o cenzura, justificând, pe de altă parte, propria lui libertate, prin aceea că muncește și aduce bani acasă.
La 58 de ani, soțul a făcut un atac cerebral destul de puternic, ce i-a dus paralizie pe piciorul stâng și pe mâna stângă. Emisfera dreaptă a creierului a fost și ea afectată într-un mod sever: n-a reușit să trateze funcțiile cognitive minimale cum ar fi atenția, memoria și înțelegerea verbală și non-verbală. A fost internat în spital timp ce câteva săptămâni și urma să intre în faza de reabilitare acasă.
Numai că lucrurile s-au schimbat. Soția lui, după atacul cerebral, s-a străduit să ajungă la spital și să fie alături de el. Acasă, însă, ea și-a schimbat în totalitate comportamentul față de el. În loc să-l îngrijească, să îi ofere stări și dispoziții pozitive, dragoste necondiționată, ea și-a făcut datoria în modul cel mai minimal posibil: îl lăsa în pat fără să-i scoată pampersul; el făcuse bube pe tot corpul; îi dădea mâncare în silă și se enerva pe el foarte des astfel încât de mai multe ori îl lovea și striga la el foarte tare și urât. Într-o perioadă scurtă, situația lui s-a agravat și mai tare și s-a văzut destul de clar că este într-o mare stare de neglijență fizică și psihică.
*
Un alt caz: Daniela(nume fictiv), în vârstă de 42 de ani. La 28 de ani a cunoscut un băiat, Florin, care avea 20 ani. S-au căsătorit. Florin era sportiv (fotbalist începător) și s-a lăsat de fotbal și de toate pentru Daniela. Tânăra femeie i-a oferit tot suportul material în timp ce îi condiția sprijinul de renunțările sale: la cariera sa de sportiv, la libertățile sale, pentru a-i oferi ei timpul lui. Atât de sufocantă și simbiotică era dragostea lor, că el nu putea să facă un pas fără voia ei, iar tot ceea ce făcea era controlat de ea. Au fost discuții între ei, care nu au ajuns la nici o rezolvare a problemei, din contra, cu cât simțea el nevoia de libertate și de independență, pe atât simțea ea nevoia să-l prindă mai tare și să-l strângă mai aproape de ea. Ieșirile lor erau tot timpul controlate de ea și erau discuții, doar dacă el se uita, de exemplu, la o fată: de ce se uită? Punea în dubii relația lui cu ea, implicarea lui în această relație.
Până într-o zi, după 14 ani de căsnicie, când un accident rutier a sfărâmat toată relația de cuplu. Accidentul a fost atât de grav, că Daniela nu mai putea fi independentă, avea nevoie de ajutor permanent: să se îmbrace, să mănânce, să comunice. Într-adevăr, a fost ajutată, dar de părinții ei. Florin, care la început a încercat să-o ofere sprijin asemănător, s-a depărtat de ea, încet, încet, transfomându-se. Nu era un soț iubitor și îngrijorat, ci mai mult, un asistent.
Ambele cazuri relatate mai sus, au ajuns la cabinetul meu din Israel, cu aceeași problemă: s-a înrăutățit relația de cuplu. Ambele cazuri, într-un fel sau altul, semănau între ele. Diferența este că în primul caz, femeia era dependentă de soț, dependență financiară aproape totală, care a a dus la o abdicare a soției. Din momentul în care el s-a îmbolnăvit, ea a luat decizia să-i plătească cu aceeași monedă.
Al doilea caz seamănă cu primul din prisma faptului că Daniela și-a legat soțul de ea prin elementele financiare, neoferindu-i nici o libertate de mișcare, de gândire, doar ce credea ea era bun, și anume, scopul lui în viață să fie ea.
Din momentul când el a acceptat aceasta, era clar că Daniela, doar prin puterea financiară putea deține dominația și controlul. Accidentul pe care l-a avut ea a schimbat în totalitate relația lor de cuplu. Acum nu mai putea să-l domine și, mai mult, depindea de el în totalitate. Lucru care a transformat subconștientul lui de așa manieră, încât, fără să vrea neapărat, a ajuns să se răzbune.
Amândouă cazuri seamănă: persoanele care sunt sub presiune, sunt dependente financiar sau afectiv de perechea lor, din motive care nu țin de voința lor, cum au fost, de exemplu, cele două accidente, devin ele însele independente, cu capacitate de decizie pe care și-o transformă în răzbunare. Este vorba de frustări acumulate în timp, în special în relația cu partenerul.
De la început încă, relațiile lor nu au fost real intime și corecte. Ele au fost egoiste, bazate pe interesele reciproce unde fiecare avea ceva de câștigat. Apoi, dependența s-a transformat în independență, iar obligația de a avea grijă de un om cu probleme, s-a transformat, inițial, în milă, apoi, în răzbunare. O parte din această răzbunare se datorează faptului că el sau ea crede că muncește prea mult pentru cealaltă persoană care îi acaparează și timpul și atenția. Din nou. Persoana proaspăt independentă își spune atunci că celălalt, prin boala și nevoia de îngrijire, o face din iar, să devină dependentă. S-a adăugat, deci, un nou motiv. Din momentul în care relațiile intime sunt atât de întortocheate, cu multe sentimente negative, ar fi cel mai potrivit, să se despartă. Pentru că îngrijirea prin sentimente negative duce la mai mare frustrare și înmulțește răzbunarea. Doar dacă există dragoste adevărată sau – deși paradoxal, există și iubire și sentimente negative- , atunci, rolul psihologului este să descopere acest fapt, să identifice sentimentele negative astfel încât să sporească iubirea.
Din păcate, în societatea în care trăim, mai ales societatea românească, unde sunt foarte multe schimbări care creează confuzie puternică în accepțiunea instituției căsătoriei, apar foarte multe cazuri care seamănă cu cele prezentate mai sus. Familia apropiată – și aici este vorba de copii, părinți – trebuie să-și dea seama cum a fost relația înainte de aceste întâmplări(dacă poate influențeze dependențele de orice tip – de exemplu, tu ești dependent de mine financiar dar eu sunt dependent de tine afectiv).
Dacă lucrurile nu sunt echilibrate, în momentul în care criza revine identic în acea familie, cele două părți au nevoie de un efort energetic, un efort de voință, de o disponibilitate afectivă și logică infinit mai mari decât în prima criză. Este mai greu de trecut a doua oară, e ca o boală care se cronicizează.
Dacă vedeți în familia voastră un caz asemănător, este foarte bine să intervină un psiholog și să încerce să diagnosticheze situația, ca să poată decide dacă e bine ca acest cuplu să rămână împreună, sau, cu cea mai mare durere, să se despartă.
În societatea românească,însă, din cauza sărăciei, mulți preferă să-și țină capul sub sabie și să renunțe la o schimbare majoră. Preferă să se mănânce unul pe altul și, în cazul acesta își scurtează reciproc viața.
Aștept sugestiile și întrebările dumneavoastră.
Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro