*La pensiune în România, sărbători cu 400… de lei
Şi în acest an, nemţenii care doresc să petreacă Sărbătorile Pascale în ţară sau străinătate au o mare varietate de oferte, care mai de care mai tentante, indiferent de destinaţie.
În acest scop, am discutat cu unul dintre cei mai importanţi operatori de turism din Piatra Neamţ, care ne-a pus la dispoziţie informaţii „fierbinţi” şi interesante, despre atracţiile turistice de sezon, care pot fi accesate din timp, la nişte preţuri accesibile. Întâietate pe lista noastră le au hotelurile din Predeal. La prima impresie, acestea ne încântă ochiul şi buzunarele, cu tot felul de oferte, respectiv mese îmbelşugate, pline cu fripturi de tot felul, ouă încondeiate de mâini dibace, cozonaci cu stafide şi miez de nucă zdrobit, dar şi cu un vin ghiurghiuliu, alb şi roziu, menit să înveselească mintea şi picioarele la dansuri fără număr.
Dar să începem cu Hotelul Belvedere de trei stele din Predeal, care, în schimbul a doar 399 de lei de persoană, în perioada 18-21 aprilie vă găzduieşte într-o ambianţă plăcută şi camere curate, cu mic dejun inclus. În noaptea de Înviere, hotelierii vă invită să gustaţi din bunătăţile pregătite cu mult suflet, e vorba de pască si drob de miel, oua roşii, dar şi produse tradiţionale din miel, toate udate cu mult vin roşu şi ţuică ardelenească din prune. Desigur că aceste gazde n-au uitat să pună la dispoziţia invitaţilor muzică live, iar pentru doamnele care ţin la siluietă o sală de forţă, saună romană şi jacuzzi.
Plecăm din România şi ajungem în străinătate, mai precis în Dubai, la Hotelul de 4 stele Byblos, situat aproape de zona de promenadă marină, şi la 10 minute de staţia de metrou. Hotelul este recomandat celor care vor să se bronzeze primăvara pe plajele din imediata apropiere. În cameră, sunt distribuite gratuit cafea, ceai şi apă minerală. Tot în zonă se află mai multe cluburi de golf. În plus, hotelul mai dispune şi de o piscină exterioară încălzită, saună şi centru SPA. Un sejur la un asemenea hotel costă 483 de euro de persoană. Plecarea cu avionul va fi în data de 16 aprilie, iar suplimentul pentru programul de Paşte costă 50 de euro de persoană.
V. ANDRIEŞ