Donează o carte!

06/03/2014

carte

 Clubul ecoturistic Dr. Gh Iacomi, în parteneriat cu Organizaţia World Vision România demarează o campanie de colectare de carte. Scopul este ca      scolarii din zone defavorizate din zona Moldovei sau copiii din centrele de plasament, sa aibă acces la educaţie şi cultură. În ultima perioadă, exista tot mai mulţi care și-ar dori să citească, însă nu au acces la cărţi. Deasemenea, sunt şi părinţi care pun cartea ultima pe lista de priorităţi sau, mai rău, există şcoli fără o bibliotecă.

Aşa că, toţi nemţenii sunt invitaţi sa doneze o carte, un manual, un caiet sau o cutie de creioane colorate, nefolosite pentru a bucura un copil.
Prima etapă a proiectului se desfăşoară în perioada martie 2014 – iunie 2014. Va avea ca beneficiari copii din categorii dezavantajate din zona Moldovei, aflaţi în grija unor instituţii slab dotate din punct de vedere al numărului de materiale culturale existente sau proşvenind din familii defavorizate.
A doua etapă a proiectului va avea loc în perioada iunie 2014– septembrie 2014 şi va avea ca beneficiari instituţii şcolare ale căror biblioteci au un fond de carte inexistent sau insuficient.
A treia etapă este derulată până la finalul anului 2014 şi transformă practic proiectul într-un program continuu de donaţie de carte.

Punctele de colectare cărţi: Sediu Clubul Ecoturistic Dr Gh Iacomi: Str. Mihail Sadoveanu, nr 21, Piatra Neamt, judetul Neamt, Luni-Vineri 09.00-12.00, telefon 0753225577- Nicoleta Panoschi; Agentia de turism Sara Voyage: Bloc Turn Ozana, Bulevardul Deecebal, nr 3, Bl E2, ap 9, Piatra Neamt, Luni-Vineri 09.00-15.00, telefon 0740 708704 – Gianina Paun.

Andreea FLOREA