Laptele la dozator și sprijinul cuplat Laptele la dozator și sprijinul cuplat 

Tina-Lapte la dozatorSprijinul cuplat pentru vaca de lapte  pune în mare încurcătură pe fermierii care își valorifică producția singuri, prin intermediul dozatoarelor. Mai exact, fermierii care sunt organizați ca întreprindere familială, întreprindere individuală sau persoană fizică autorizată nu pot face dovada,  la APIA,  a laptelui vândut prin dozator. O soluție de compromis: la sfârșitul luni, fermierii trebuie să taie o factură cu cantitatea de lapte care s-a vândut. Practic, emite o factură pentru sine. Așa se pot isca foarte multe probleme cu autoritățile de control. Specialiștii din finanțe precizează că această situație se practică doar în cazul în care s-a stricat casa de marcat…

*Statut incert

Încă nu se știe  care este statutul celor care sunt organizați în întreprinderi familiale,  dacă intră sau nu  în categoria prsoanelor juridice. Problema este foarte presantă, având în vedere că finalul campaniei de primirire a cererilor de subvenții bate la ușă, cu toate prelungirile de rigoare.

Încasările provenite din vânzarea laptelui prin automatele se înregistrează în contabilitate prin intermediul unei note de încasare care are doar valoare contabilă, nu este un document fiscalizat.

Laptele din fermă pleacă către automatul de lapte cu aviz de însoțire a mărfii, iar la sfârșitul zilei se ridică încasările și în contabilitatea se înregistrează o notă de încasare. Ideal ar fi să se poată  emite o factură la sfârșit de lună. Dar nu se știe dacă, procedând astfe,  fermierul este sau nu în ilegalitate.

*O subvenție nouă!

Sprijinul cuplat pentru creșterea vacilor de lapte se plătește din acest an fermierilor care au cel puțin 10 capete și cel mult 250, toate în exploații cu cod ANSVSA. Animalele trebuie să aibă vârsta de maximum 8 ani la data-limită de depunere a cererii unice de plată, să fie înscrise în Registrul genealogic al rasei, cu excepţia vacilor de lapte din zonele montane,  să să fie identificate şi înregistrate în Registrul Național al Exploatației.

Tina CONDREA