La plecarea Părintelui Iustin

18/06/2013

 iustin alui gheorghe

 

La plecarea Părintelui Iustin plâng oamenii şi se veselesc îngerii.

La plecare Părintelui Iustin se aprind candele în biserici, dar mai ales se aprind candele în suflete. Cine l-a cunoscut, măcar o singură dată, are o lumină de sprijin în lumea asta şi în lumea de dincolo.

A făcut din rugăciune o potecă pe care mulţi oameni care rătăceau şi-au găsit sens vieţii.

A fost închis de oameni, în închisori vremelnice, pentru a putea vorbi de libertate ca răspuns al dragostei lui Dumnezeu.

De asta, răspunsul Părintelui Iustin la orice încercare a vremurilor, a clipei, a vieţuirii între semeni a fost unul singur: Dacă iubeşti pe Dumnezeu, cu dragoste netulburată de interese, orice piatră care te loveşte se preschimbă în floare, în duh.

S-a bucurat de fiecare încercare a istoriei, a vieţii ca de un semn al dragostei şi cercetării Duhului Sfânt.

Nu a trăit ca părinţii din pustie, departe de oameni, ci s-a îngropat în oameni pentru a face din pustia vremurilor şi a istoriei un loc suportabil.

A trăit între oameni iubindu-i până la capăt.

Viaţa Părintelui Iustin poate fi adunată sub câteva adevăruri verificate continuu de la întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos:

Câtă luciditate, atâta sfinţenie;

Câtă sfinţenie, atâta putere;

Câtă putere, atâta credinţă;

Câtă credinţă, atâta omenie.

 

 

Adrian Alui Gheorghe