E greu de spus, în cuvinte, ceva important, acum la plecarea Părintelui Iustin, acest Sfânt al zilelor noastre către Tărâmul Îngerilor (mai ales că, într-un text alăturat o face incomparabil mai bine Adrian Alui Gheorghe).
Martir al temnițelor comuniste, Părintele Iustin nu a pozat, nici măcar după Revoluție, în dizident sau erou. Și-a folosit din plin libertatea nu pentru a vorbi în deșert ci pentru a construi. A ridicat mănăstiri, așezăminte sociale. Dar nu a construit doar cu bolțari și ciment ci a construit prin Cuvânt și bunătate. În spatele tuturor acestor acțiuni, se afla Harul cu care a fost dăruit și pe care, în imensa lui generozitate, l-a oferit tuturor celor care-i călcau pragul.
Duhovnicul de la Petru Vodă a spus în dese rânduri că viața de aici, de pe pământ, e doar o vremelnicie spre o alta. Și de fapt, în ciuda destinului pe care alții i l-au aruncat în întunericul ocnelor, Cuvântul său a fost pus, mereu, în slujba libertății.
A povățuit despre libertatea de ști ce trebuie apreciat sau nu, despre libertatea de a înțelege că unele lovituri țintite spre inima Bisericii lovesc în esența poporului și a statului, despre libertatea pe care trebuie să știm cum să ne-o gospodărim.
Nu a pus niciodată preț pe viața sa decât ca pe un mijloc bun de folosit pentru a-i sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Nu le-a cerut enoriașilor sau clericilor o credință oarbă ci o ascultare lucidă iar apostolatul său a fost unul pus în slujba libertății de a alege Dreapta Credință.
De duminică noaptea, mijloacele de comunicare s-au umplut practic de informația dureroasă a plecării sale dar și de gândurile pioase ale celor care l-au cunoscut, de aproape sau de departe. E încă o dovadă că acolo Sus, spre Dumnezeu și spre Îngeri, a plecat un Sfânt.
Daniel Vinca
