* Acţiune de prevenire a accidentelor montane
Jandarmii nemţeni au participat, în week-end, la o activitate organizată la Izvorul Muntelui, de Clubul eco-turistic „Dr. Gheorghe Iacomi” Piatra Neamţ, în cadrul căreia iubitorii muntelui au fost informaţi despre faptul că există oameni pregătiţi să supravegheze traseele montane şi să intervină în caz de urgenţă.
Colonelul Mircea Dan Trifan a prezentat atribuţiile posturilor de jandarmi montane, modul în care jandarmii pot interveni în sprijinul celor care doresc să urce pe munte, măsurile de ordine şi siguranţă publică ce trebuie luate cu ocazia organizării şi desfăşurării unor manifestări cultural – sportive în zonele montane sau pentru asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi pentru protejarea mediului. De asemenea, au fost stabilite modalităţi de contact directe dintre jandarmii nemţeni şi membrii clubului montan. Turiştii au primit din partea jandarmilor pliante de informare cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte în momentul în care doresc să urce pe munte.
La nivelul Judeţului Neamţ sunt constituite trei posturi de jandarmi montane – Bicaz, Durău şi Vânători, cu atribuţii în asigurarea ordinii publice cu prilejul desfăşurării unor evenimente în zona staţiunilor montane, în menţinerea ordinii publice pe traseele turistice, în zona cabanelor, pe pârtiile de schi din staţiunile montane, precum şi în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.
Jandarmii montani derulează acţiuni în cooperare cu formaţiunile Salvamont de căutare, descoperire, identificare şi salvare a persoanelor care au suferit accidente, acordarea masurilor de prim-ajutor şi transportul persoanelor la cea mai apropiată unitate sanitară.
G. NICORESCU