În cadrul Direcţiei pentru Agricultură Neamţ s-a deschis Biroul Unic, care oferă consultanţă în vederea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesarea în derularea proiectelor cu finanţare europeană destinată agriculturii şi dezvoltării rurale. Detalii ne-a oferit ing. Mihai Cojoc, şeful acestui birou: „Prin ordinul prefectului Vlad Angheluţă, în cadrul Direcţiei pentru Agricultură Neamţ, a luat fiinţă o structură nouă care are menirea de a facilita procedurile de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor necesare depunerii proiectelor europene. În structura Biroului unic intră reprezentaţi ai tuturor instituţiilor care eliberează astfel de avize şi autorizaţii, în total sunt 20 de specialişti din toate aceste domenii de activitate. Este vorba de Direcţia agricolă, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Finanţele Publice, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar-Veterinară, Agenţia de Protecţie a Mediului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Oficiul de Gospodărire a Apelor, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare-Filiala Neamţ, E-ON, Romtelecom, Secţia de Drumuri Naţionale, Compania Apa Serv. Practic, este vorba de toate instituţiile care eliberează avizele şi autorizaţile de care titularii de proiecte au nevoie în accesarea fondurilor europene alocate agiculturii şi dezvoltării rurale. Fiecare din aceste instituţii are în Biroul unic câte unul sau doi reprezentanţi. Programul de lucru este în fiecare zi de joi, începând cu ora 9, reprezentaţii desemnaţi se prezintă în sala mare de şedinţe de la Direcţia pentru Agricultură Neamţ. Ei oferă consultaţă privind procedurile de obţinere a avizelor şi autorizaţiilor necesarea în derularea fondurilor comunitare. În esenţă, scopul pentru care a fost înfiinţată această structură este acela de a sprijini beneficiarii fondurilor europene pentru a întocmi cât mai repede documentaţiile necesare obţinerii avizelor şi autorizaţilor solicitate în accesarea finanţărilor comunitare .”
La Biroul Unic, titularii de proiecte beneficiază doar de consultanţă. Eliberarea efectivă a avizelor şi autorizaţiilor de care au nevoie în obţinerea finanţărilor europene se face la sediile instituţiilor respective. De reţinut: consultanţa este gratuită!
Tina CONDREA