Idei de afaceri: top 5 rase de porci pentru carne

*În lume sunt peste 350 de rase de suine

Succesul unei afaceri de creștere a porcilor depinde de rasele în care fermieri le aleg să investească. Când se mizează pe valorificarea animalelor pentru carne, care să aibă cât mai puțină grăsime, atunci este obligatoriu să se opteze pe rasele specializate în producția de carne. În lume sunt peste 350 de rase de porci, multe dintre ele cunoscute doar la nivel local. Rasele de suine sunt împărțite în 4 mari grupe: rase mixte: Marele Alb, Landrace, Duroc; rase de carne: Pietrain, Landrace Belgian, Hampshire; rase de reproductie: Meishan, Jianxing; rase locale care se întâlnesc în zonele unde condițiile de creștere sunt precare.

*Rasa Pietrain

Pietrain este recunoscută ca o rasă de porci de carne. Principalul dezavantaj al acestei rase este dimensiunea mică a inimii și a plămânilor comparativ cu dezvoltarea masivă a corpului, ceea ce face ca aceste suine să fie vulnerabile la stop cardiac sau respirator, în cazul unui efort fizic susținut. Extrem de important de precizat este și faptul că această rasă de porci este una destul de pretențioasă atunci când vine vorba de condițiile de adăpost și întreținere, manifestând sensibilitate atât la căldură excesivă, dar și la frigul.

*Rasa Landrace

Porcul Landrace este una dintre cele mai mari rase de porci din lume, selecționat și ameliorat pentru producția de carne. Porcul din rasa Landrace este de talie mare, spatele acestui porc este lung și drept, foarte musculos.

Porcul din rasa Landrace este recunoscut pentru docilitate, fiind ușor de crescut. Se remarcă printr-o prolificitate crescută, o scroafă fată în medie 10-11 purcei. Porcul Landrace este foarte precoce, are un ritm de creștere foarte ridicat. Aceste suine prezintă avantajul că nu sunt pretențioase la hrană, valorificând foarte ușor cerealele întregi sau măcinate.

*Rasa Hampshire

Hampshire este o rasă extrem de apreciată pentru calitatea superioară a carcaselor și a stratului subțire de slănină. Porcii din această rasă sunt de talie medie, fiind ușor recunoscuți datorită trupului colorat în alb și negru.

Principalul dezavantaj al acestei rase este că purceii suportă greu stresul la înțărcare, sunt sensibili la condițiile de hrănire și întreținere, au viteza de creștere în perioada de tineret mai scăzută decât rasele materne și un procent mai mare de pierderi. Animalele adulte sunt foarte fricoase, iar situațiile stresante pot cauza pierderi în greutatea sau creșterea lentă în înălțime.

*Rasa Duroc

Rasa Duroc s-a format în SUA. Spinarea, șalele și crupa sunt lungi, largi și bine îmbrăcate în musculatură. Datorită însușirilor, performanțelor de creștere și calității carcasei, rasa Duroc se utilizează în metisările industriale cu scopul economic imediat.

Pentru a obține o carne de calitatea superioară este indicată hrănirea purceilor cu o rețetă de furajare bogată în proteine care să-i ajute să ia în greutatea, fără a acumula țesut adipos.

*Rasa Marele Alb

Marele Alb este una dintre cele mai răspândite rase de porci din lume.
Carnea produsă de porcul din rasa Marele Alb este de foarte bună calitate, cu un conținut redus de grăsime. Chiar dacă este masiv, porcul din rasa Marele Alb este foarte activ, ceea ce îi permite să aibă o viață lungă și o sănătate bună, în plus, această rasă nu manifestă sensibilitatea la stres.
Femelele au instincte materne foarte bune și produc mult lapte, ajutând la creșterea rapidă în greutate a purceilor.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU