*Plantă ”salvatoare” pentru grâu
*Folosit și ca îngrășământ verde
*Cultură fixatoare de azot
În practica agriculturii moderne s-a împământenit deja concepul de ”culturi fixatoare de azot” din schema de înverzire valabilă pentru exploatațiile agricole cu peste 15 hectare. Pe lângă clasicele culturi de soia, mazăre, lucernă sau fasole, atenția agricultorilor se îndreaptă și către lupinul alb. Este o cultură recomandată înaintea celei de grâu, fiind considerată plantă ”salvatoare” pentru grâu, pe care îl ajută să atingă producții semnificative cu costuri mai reduse. Se merge pe lupin de primăvară, lupin de iarnă și lupin în amestec cu triticale, o rețetă testată de agricultori cu experiență.
Lupinul se poate folosi ca îngrășământ verde în cultura principală sau ca a doua cultură (în miriște) pe terenurile ușoare și cele cu reacție ușor acidă până la acidă, sărace în azot și calciu.
* Lupinul lasă suficient fertilizant pentru cultura următoare
Lupinul alb este rezistent la secetă, cere o primăvară umedă și călduroasă, apoi trece cu bine peste arșita de vară. Lupinul nu are nevoie de fertilizare cu azot, doar cu fosfor și potasiu. S-a constatat că fosforul și potasiul stimulează, iar azotul inhibă formarea nodozităților la lupin, ca și la alte leguminoase. Important este că lupinul lasă suficient fertilizant pentru cultura următoare și are un efect de structurare a solului, cu economii importante la viitoarea cultură de grâu.
Ca a doua cultură (în miriște), lupinul trebuie semănat cât mai timpuriu posibil, imediat după recoltarea plantei premergătoare. După cereale timpurii, dacă precipitațiile sunt suficiente (sau în sol irigat), lupinul realizează o producție de peste 20 t/ha masă verde.
Lupinul nu este pretențios față de planta premergătoare, putându-se cultiva după orice cultură și se autosuportă un număr mare de ani. S-au evidențiat cazuri când s-a cultivat 25 ani în monocultură, fără mari neajunsuri. Lupinul nu trebuie să revină după alte leguminoase, nici după el însuși, deoarece sunt multe alte plante care valorifică bine efectul favorabil al acestei culturi ca premergătoare. După lupin se pot cultiva toate plantele, cu excepția altor leguminoase.
Lucrările de îngrijire în cultura de lupin constau în distrugerea crustei solului cu grapa, cu sapa rotativă, înainte de răsărire și până ce plantele au 8 – 10 cm, când se combat și buruienile în curs de apariție. La culturile semănate rar, se fac se 2-3 prașile între rânduri.
*Lupinu, multiple întrebuințări
Pentru îngrașământ verde, lupinul se încorporează în sol la formarea păstailor, după tăierea cu combinele de siloz sau după tăvălugire, caz în care nu înfunda plugul. În cultura a doua (în miriște) lupinul se încorporează, numai la venirea primelor înghețuri, dacă urmează după el culturi de primăvară. Pentru cereale de toamnă, folosirea lupinului ca îngrășământ verde în cultura a doua merge numai după premergătoare foarte timpurii, iar încorporarea masei verzi trebuie făcută cu două săptămâni înaintea semănatului grâului.
Principala întrebuințare a lupinului este în hrana animalelor, fie administrat direct, fie sub formă de nutrețuri, existând o cerere la export pentru această cultură apreciată mai ales în țările din vestul Europei.
Semințele pot fi valorificate și în alimentația umană sau în industrie. Lupinul are un conținut ridicat de proteină (toate speciile) și grăsimi (lupinul alb și lupinul peren).
Tina CONDREA-ZĂPODEANU
