Idei de afaceri: creșterea oilor din rasa Romanov

*Campioană la numărul de miei *Se pot înmulți în orice lună a anului *Au cea mai prețioasă blană din lume
Oaia din rasa Romanov este originară din nord-estul Moscovei, numele „Romanov“ vine de la familia regală a Rusiei vechi. Acum, cele mai valoroase exemplare se cresc pe versanții muntoși din apropierea râului Volga. Oile de rasă Romanov se recunosc ușor după capul scurt, golaș, acoperit cu un jar negru lucios brăzdat de la creștet spre bot de o dungă albă sau pete albe ce constituie caracterul specific al acestei rase. Oile Romanov sunt cele mai bune ovine din lume pentru a forma turme mari în scurt timp, datorită numărului mare de miei pe care îi poate făta. Rasa se evidențiază prin: prolificitate bună, sezon de reproducere foarte lung, instinct matern foarte dezvoltat, rusticitate, vigoare mare a mieilor la naștere, producție bună de lapte.

Datorită calităților deosebite, rasa de o Romanov a fost importată în multe țări. La noi în țară oi din rasa Romanov au fost aduse în anul 1972, iar prin încrucișarea cu oile Spancă au participat la formarea unei populații de oi prolifice. În continuare, rasa Romanov poate constitui o verigă importantă în hibridarea raselor autohtone pentru obținerea de oi prolifice, care să fie apoi încrucișate cu berbeci din rasele specializate pentru producția de carne.

*Se pot înmulți în orice lună a anului

O oaie din această rasă poate da cel puțin doi miei la o singură fătare, recordul înregistrat fiind de 9 produși. Din acest motiv oaia Romanov este considerată campioană în acest domeniu. Despre aclimatizare oilor Romanov, fermierii spun că rasa s-a comportat foarte bine la noi, că n-au avut pierderi de efectiv. Oaia Romanov este folosită pentru ameliorarea calităților gustative ale carcasei și creșterea la peste 200% a fertilității la produși.

Legat de încrucișarea raselor, pe linie genetică, rasa Romanov transmite foarte bine capacitatea de a produce mai mulți miei la o fătare. Din încrucișarea unui efectiv de femele cu masculi din rasa Romanov, femelele rezultate vor produce minim 2 fetuși pe gestație.

Oile Romanov sunt unice în regnul animal, pentru că se pot înmulți în orice lună a anului. De la vârsta de 3-4 luni, mieii sunt deja maturi sexual și pot începe reproducția în orice moment al anului indiferent de sezon. Mieii sunt negri la fătare și apoi devin gri, ca urmare a unui amestec de fibre de lână alb-negru. Berbecii Romanov se folosesc foarte mult la împerecherea tuturor raselor de oi pentru a obține mai mulți miei.

*Nu este pretențioasă la hrană

Oaia din rasa Romanov nu este pretențioasă la hrană, rețeta de furajare are la bază paie de grâu și lucernă. Este recomandat ca, în ultimele 45 de zile înainte de gestație, în afară de paie sau lucernă, să li se dea câte jumătate de kilogram de boabe de porumb pe zi pentru fiecare animal. Rasa de oi Romanov poate fi trecută cu ușurință la categoria celor mai rezistente ovine, fiind ferită de bolile specifice speciei.

Rasa de oi Romanov este considerată una dintre cele mai apreciate ovine de blană din lume. Blănurile sunt ușoare, elastice și au o culoare gri-închis cu reflexe albăstrui. Toate aceste caracteristici fac ca blănurile obținute din sacrificarea tineretului să fie deosebit de apreciate în industria prelucrătoare. Din păcate, la noi nu există o piață pentru astfel de blănuri astfel că și cu lâna sunt probleme de desfacere. Lâna de oi Romanov este foarte frumoasă, de culoare argintie.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU