Idei de afaceri: creșterea animalelor autohtone

tina-rase-autohtone*Rasele indigene primesc bonus 10 puncte la proiectele europene

Crescătorii de animale pot să acceseze fonduri europene nerambursabile în cadrul submăsurii „Investiții în exploatații agricole“. În prezent, pentru sectorul zootehnic mai sunt disponibile fonduri în valoare de peste 34 milioane euro. Fermierii care doresc să crească animale din rase autohtone beneficiază și de un punctaj mai mare la proiectele europene. Mai exact, solicitantul care își propune prin proiect sau demonstrează că obține, deține sau dezvoltă la nivelul fermei și prevede în cadrul documentației tehnico-economice că va păstra și dezvolta nucleul de rase autohtone pe toată durata de implementare și monitorizare a proiectului va primi în plus 10 puncte. În vederea calculării punctajului aferent acestui criteriu de selecție, se va specifica numărul capetelor de animale de rasă autohtonă, după implementarea proiectului, la sfârșitul primului an de monitorizare și calculul a dimensiunii economice aferente acestora.

*Rase cu punctaj suplimentar

Prezentăm rasele autohtone care pot beneficia de un punctaj suplimentar în accesarea fondurilor europene. La taurine figurează rasele: Bălțata Românească, Bălțata cu Negru Românească, Brună, Sura de Stepă și Pinzgau de Transilvania, iar la bivolițe doar rasa Bivolul Românesc.

La ovine sunt incluse rasele: Țurcană, Țigaie, Oaia Cap Negru de Teleorman, Rațca (Valaha cu coarne de tirbușon), Karakul, Merinos de Seseni, Merinos Transilvănean, Merinos de Cluj, Merinos de Palas, Țigaie – varietatea ruginie, Palas de lapte și Palas de carne. La capre intră doar rasele Carpatina și Alba de Banat.

La cabaline, punctaje mai mari se dau pentru rasele: Huțul, Lipițan, Semigreul românesc, Gidran, Shagya Arabă și Nonius. La porci sunt vizate rasele Bazna și Mangalița, iar la găini rasa Gât-Golaș de Transilvania. Albinele sunt reprezentate de rasa Apis mellifera carpatica.

Punctajul se va acorda pentru animalele pentru care se poate prezenta certificat de origine la momentul depunerii cererii de finanțare sau la ultima plată, după caz. Acordarea punctajului se va face în baza datelor din studiul de fezabilitate, corelat cu Lista rase autohtone, eliberată de asociații ale crescătorilor sau organizațiile de ameliorare care înființează și țin registre genealogice.

Punctajul se va acorda proporțional, în funcție de ponderea numărului de animale pentru care se prezintă certificate, din efectivul total de animale.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU