Intreprinzătorii nemţeni care doresc ajutor financiar de la stat pentru dezvoltarea afacerii lor pot depune proiectele pe cele trei domenii ce vor primi finanţare. Sesiunea de înscriere pentru accesarea banilor acordaţi din bugetul naţional aflat la dispoziţia Ministerului pentru IMM-uri începe pe 15 iulie, ora 10, pentru programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a serviciilor de piaţă. Pentru acest program sunt alocate 17 milioane de lei, aferente unui minim de 213 beneficiari, valoarea ajutorului nerambursabil pentru un proiect fiind de 80% (adică 80.000 lei) în cazul microintreprinderilor, de 70% pentru intreprinderi mici şi de 60% pentru intreprinderile mijlocii, diferenţa fiind asigurată prin cofinanţare.
Noutatea de anul acesta este la programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM. „Pentru acest program se primesc planuri de afaceri pentru finanţare directă, suma totală alocată fiind de 500.000 de lei, din care partea de finanţare nerambursabilă pe un proiect este de 41.500 de lei, adică 90%, restul fiind acoperit prin cofinanţare”, spune Vasile Avădanei, consilier în cadrul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri.
Un alt domeniu care va fi finanţat de la bugetul naţional este pe programul de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare. Proiectele pe acest segment beneficiază de un fond de 20 milioane de lei, ceea ce permite accesul a 200 de întreprinzători, fiecare primind suport financiar nerambursabil în valoare de 100.000 lei. Finanţarea acordată de guvern este de 70%, restul trebuind să fie asigurată de solicitant. Pe site-ul Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri se găsesc atât ghidul de finanţare, cât şi toate anexele ce trebuie completate de solicitanţi.
Cristina IORDACHE