Inginerul și artistul plastic Dumitru Bostan, tatăl pictorului Dumitru D. Bostan, a decedat miercuri, 11 ianuarie 2017, a anunțat familia acestuia. Ștefan Potop, președintele Filialei Piatra Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a adresat un mesaj de condoleanțe. „Membrii Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Neamț sunt alături cu gândul și cu sufletul de colegul Dumitru Bostan jr, asigurându-l de întreaga compasiune acum când se desparte de tatăl său drag. Condoleanțe întregii familii! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a transmis Ștefan Potop.
„Dumitru Bostan, născut la 14 aprilie 1935, la Șipote, Bacău, artist plastic, absolvent al Facultății de Chimie din Iași. A studiat pictura cu Pantelimon Vedenivschi, fost rector al Academiei de Arte Frumoase din Kiev (1958-1962), apoi cu Ștefan Hotnog și sculptura cu Pompiliu Clement. Debutează cu desene umoristice în reviste studențești din Iași (Premiul al II-lea al Revistei «Viața studențească», 1961). La sugestia lui Marin Sorescu, deschide mai multe expoziții personale de caricatură la Palatul Culturii din Iași (1960-1962). Din 1963, este prezent în expoziții de grup la: Iași, București, Bârlad, Piatra Neamț. Personale: New York, o colectivă în Germania (2002). Lucrări în colecții: Franța, Suedia, Olanda, Cuba, USA, Israel, Republica Dominicană, Cuba. A publicat «Pictura pentru amatori», 2008“, scrie Constantin Tomșa în „Personalități ale culturii din județul Neamț“. (M.B.)