Pe adresa redacției am primit o scrisoare deschisă adresată primarului comunei Borlești, precum și o mică introducere. „Sunt Vasile Vasile, vechi colaborator al ziarului Ceahlăul, unde mi-am făcut debutul publicistic, fost profesor la Piatra Neamț, în prezent profesor universitar pensionar, domiciliind în București. În dorința de a relua unele colaborări, vă rog să publicați această scrisoare deschisă adresată Primăriei comunei Borlești, al cărei fiu și cetățean de onoare sunt“, ne scrie profesorul Vasile.
Redăm în cele ce urmează conținutul scrisorii deschise semnate de Vasile Vasile.
Stimate Domnule Primar,
Am lăsat în mod intenționat să treacă mai mult timp, pentru a mă convinge că ceea ce am afirmat la acordarea titlului onorant de „Cetățean de onoare al comunei“ rămâne valabil și mai târziu și nu a fost doar efectul unei trăiri de momente. Și pot să afirm cu toată tăria că mă bucură mult faptul că după mai bine de o jumătate de secol am recăpătat dreptul de a fi cetățean al comunei natale, din care am fost expulzat prin acțiunea instrumentată de secretarul de atunci al Consiliului popular, Vasile Gâtlan. Nici astăzi nu-mi reproșez „ilegalitatea“ de a nu înscrie la recensământul animalelor un purcel pe care o vecină a Dumneavoastră, de peste apă, abia îl cumpărase. Tot satul a vuit de „sancțiunea“ pe care „tovarășul“ o pregătea de mai multă vreme, fiind repartizat să fac recensământul la rudele mele apropiate.
De aceea, acordarea titlului amintit mi-a redat sentimentul că pot veni la Borlești, unde trăiesc frații și surorile mele, nepoții, foștii elevi, rudele și cunoscuții și unde odihnesc părinții și socrii mei, fără să mă urmărească ideea că am statutul unui hoț. Gestul mă face să cred că voi putea reveni lângă cei dragi ai mei, fără nici o reținere și că trebuie să uit „sancțiunea organului“ din urmă cu peste jumătate de veac.
De aceea, am rugămintea de a transmite tuturor celor care au fost de acord cu această formă elegantă de „abilitare“ a mea cele mai sincere mulțumiri, mai ales că această „absență“ îndelungată a șters din memoria celor care au cunoscut nedreptatea strigată atunci cu surle și trâmbițe. Această „absență“ a făcut ca să fiu uitat chiar de foștii mei elevi de la școlile din Mastacăn și din Borlești. Aceasta sporește dimensiunea actului reparator, chiar dacă e vorba de o „reparație“ morală, puțin fiind cei care au mai fost interesați de evoluția mea, evoluție care m-a învrednicit să înscriu numele comunei în mute lucrări de specialitate din țară și din străinătate, unde sunt reprezentat de cărțile mele, una dintre ele dându-mi dreptul Premiului Academiei Române.
A doua rugăminte pe care regret că n-am formulat-o la festivitate – nu era momentul potrivit și nici timpul nu a îngăduit – are în vedere propunerea ca la următoarea ediție a acordării acestui titlu să-l aveți în vedere pe învățătorul și profesorul Constantin Botez, datorită căruia nu numai eu, dar cel puțin alți zece borleșteni au devenit intelectuali de marcă: Blaga Gheorghe, Poețelea Gheorghe și Mihai, Mălinici Gheorghe, Filip Ion, Iliuță Ion, surorile Barcan, Veronica Apostol, nu garantez că i-am reținut pe toți, or mai fi și alții.
El merită cu prisosință acest titlu mai ales că știu câte eforturi a făcut la acea vreme, ca învățător, ca profesor și ca director, pentru dezvoltarea noastră intelectuală. Pot afirma că, cu gramatica învățată de la el, eu am absolvit cea de-a doua facultate – Filologia.
Sunt convins că veți dovedi aceeași receptivitate față de un om care „și-a sfințit locul“, cu atât mai mult cu cât el nu mai poate beneficia de alte „recunoașteri“.
Îmi exprim cu această ocazie disponibilitatea de a face ceea ce ține de mine pentru a spori renumele comunei noastre natale.