Din acest an se acordă subvenție triplă pentru bovine

Tina-Ameliorare, foto Vaci bălţate*Valoarea este de 1.600 lei pentru un animal

În acest an, crescătorii de bovine vor beneficia de o subvenție de trei ori mai mare decât cea primită în anul 2014. Aceasta este promisiunea ministrului agriculturii, Daniel Constantin. Oficialul a mai subliniat că acest lucru nu reprezintă o soluție la problema prețului laptelui. Preț influențat nefavorabil de eliminarea cotei de lapte, începând cu 1 aprilie 2015. Dată după care era previzibil și riscul să importăm masiv lapte.

Pentru a contracara efectele negative generate de eliminarea cotei de lapte, s-a instituit un sprijin financiar pentru fermierii care dețin între 10 și 250 de capete de animale. Este un ajutor suplimentar destinat crescătorilor de vaci cu lapte și de carne. Anul trecut, subvenția încasată de fermieri a fost de 500 de lei pe cap de animal, la care s-a adăugat un premiu pentru producția de lapte livrată pe piață. Anul acesta crescătorii de vite vor încasa în jur de 1.600 de lei pe cap de animal. Deci subvenția este mai mult decât triplă, comparativ cu cea din anul 2014.

Cu toată această creștere a subvențiilor la bovine, fermieri nu vor putea rezolva, nici pe departe, problema prețului foarte mic al laptelui. Din perspectiva ministrului, o soluție ar fi ca deținătorii de vaci de lapte sau de carne să se asocieze în cooperative agricole. Asociați fiind, fermierii beneficiază de anumite facilități și pot accesa mai ușor fonduri europene destinate dezvoltării exploatațiilor agricole.

Tina CONDREA