A dat foc casei părintești

01/04/2016

Incendiu Casa Ray01*Mama celui bănuit că este piromanul a fost transportată de SMURD la spital

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă din comuna Petricani și a fost văzut și anunțat la 112 de vecini.

În scurt timp la fața locului au ajuns 10 miliatri cu două autospeciale și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț. Când au ajuns, au constatat că flăcările cuprinseseră acoperișul casei și două camere. Proprietara, o femeie de 79 de ani, suferise un atac de panică și a fost preluată de paramedici care au transportat-o la spital. „Pompierii au stins incendiul după operațiuni ce au durat o oră și jumătate. Au ars bunurile din două camere și acoperișul casei, construit din lemn și plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată. La intervenție au participat patru localnici și un membru al SVSU Petricani“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cazul a fost preluat de poliție, care a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările și vinovatul. Unii săteni spun că autorul ar fi fiul proprietarei, dar cercetările vor elucida și acest aspect.

Cristina IORDACHE