Bani pentru porci Bazna și Mangalița

S-a încheiat perioada de înscriere în Programul de sprijin pentru rasele Bazna-Mangalița, la care participă crescători de porci, furnizori de purcei din aceste rase și procesatorii. Din păcate, s-a constat că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă. Concret: cererea de porci din aceste rase a fost mult peste ceea ce au oferit crerscătorii autorizați care au dorit să intre în acest program. Cel mai recent bilanț al autorităților arată că până în prezent au fost livrați crescătorilor din toată țara numai 94 purceluși. În condițiile în care, la nivel național, au fost înregistrați 5.094 de crescători interesați să primească gratuit suinele, 5.000 de procesatori care să achiziționeze purceii crescuți până la greutatea de 130 kilograme. La Direcția Agricolă Neamț, la finalul perioadei de înscriere în acest program, au fost înregistrați 91 de crecători de porci din rasele Bazna și Mangalița, care au solicitat un număr total de 818 purcei din aceste rase. Deocamdată, nu avem furnizori de purcei și nici procesatori înscriși în Programul de sprijin pentru rasele Bazna-Mangalița. Numărul de purcei livrați gratuit dă peste cap calculele Ministerului Agriculturii, pentru că cele două rase de porci erau pe cale de dispariție, așa că materialul de reproducere identificat nu putea asigura o livrare imediată pentru toți cei care doresc să devină crescători ai acestor rase. Vestea bună pentru fermieri e că, în continuare se urmărește atent livrarea materialului biologic, astfel încât, în timp, să poată fi asigurată toată cererea de purcei pentru toți cei interesați. Acest program se va derula până în anul 2020. Ajutor de minimis material, nu financiar: purcei gratis! Pentru a beneficia de acest program, fermierii trebuie să deţină exploatații înregistrate și autorizate sanitar veterinar. Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor primi cu titlu gratuit un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru. După care crescătorul trebuie să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap. Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna sau Mangalița, în baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci. Mangalița este o rasă recunoscută pentru carnea sa cu un colesterol pozitiv, care are ca nume de alint: ”somonul românesc”, „porcul cu blană” „porci de clisă” sau „uleiul de măsline cu patru picioare”. Este o rasă rustică, foarte rezistentă la boli sau temperaturi scăzute. Porcul „Bazna” are o carne gustoasă, dar și un strat generos de slănină. Este o carne suculentă, marmorată, fragedă, aromată, are consistenţă. Se spune că este unică. Rasa se adaptează uşor la orice condiţii și poate fi crescut în coteţ sau în libertate. Prin acest program se încearcă salvarea acestor excelente rase autohtone, date uitării de crescătorii de porci. În plus se dau și subvenții suplimentare 176 euro/cap de animal și de un bonus de 10 puncte la proiectele europene. Investițiile pe bani europeni pentru creșterea porcilor din rasele „Bazna” și „Mangalița” pornesc de la 500.000 și pot ajunge până la 2,5 milioane euro.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU