* Se pot aplica pe orice tip de sol
„Îngrășămintele verzi“ se obțin din plantele care se cultivă în scopul încorporării lor în pământ, odată cu lucrările de bază ale solului. Plantele folosite ca îngrășământ verde trebuie să producă o masă vegetală cât mai bogată, într-un timp cât mai scurt și să nu fie pretențioase față de so. Plantele cultivate pentru îngrășământ verde au efecte multiple asupra solului.
Majoritatea plantelor verzi fac parte din 3 familii botanice: leguminoase, crucifere și graminee. Din prima grupă, amintim culturile de mazăre, măzăriche, bob, lupin, fasolică, soia, trifoi, sulfină, coroniște; în a doua grupă intră rapița, muștarul și siletta. Ca graminee, pentru îngrășăminte verzi sunt recomandate culturile de secară, triticale și ovăz în amestec cu leguminoasele anuale.
Efectele acestui tip de îngrășământ se apropie foarte mult de cel al gunoiului de grajd, având acțiune favorabilă asupra activității florei și faunei solului pe o perioada de 2-3 ani. Îngrășămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol.
Aceste îngrășăminte au fost remarcate din antichitate pentru creșterea conținutului de materie organică și a rezervelor de azot mineral, protecția împotriva eroziunii, creșterea capacității solului de reținere a apei și a elementelor nutritive, intensificarea activității microorganismelor și reducerea gradului de infestarea a terenurilor cultivate cu buruieni și agenți patogeni.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU