Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură încep acţiuni de control a terenurilor agricole declarate de fermieri. APIA NEamţ a primit cereri de subvenţii începând cu data de 3 martie, iar pentru a nu se produce aglomeraţie, reprezentanţii APIA au programat fermierii pe zile, pentru fiecare comună în parte. Programarea a fost afişată din timp la sediile tuturor primăriilor din judeţ, iar fermierii au avut inclusiv la dispoziţie datele privind documentaţia care trebuia depusă la Centrele locale ale APIA Neamţ pentru a depune cererile de sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă. Anul trecut, fermierii nemţeni au încasat peste 60 de milioane de euro.
Acum, iată, se fac verificări la nivel naţional pentru ca APIA să vadă dacă ce e în cerere scris coincide cu exploataţia însăşi. Fermierii care vor refuza sau restricţiona accesul la exploataţie a reprezentanţilor APIA, vor avea din start respinsă cererea unică de plată pentru anul 2014.
Potrivit reglementărilor europene şi naţionale, fermierii trebuie să ţină cont de u condiţiile şi modalităţile de acordare a plăţilor directe: exploatarea unui teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, cu suprafaţa parcelei agricole de cel putin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 ha; în cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 ha; se impune, de asemenea, respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv: bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), Cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), Cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu).
practic, începând din acest an, reprezentanţii APIA controlează la faţa locului dacă sunt respectate cerinţele lgale din domeniile Sănătate Publică, sănătatea animalelor şi a plantelor.
Geanina NICORESCU