Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet Ghidul solicitantului, în variantă consultativă, pentru 4 finanțări prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarera proiectelor de investiții în agricultură. În joc vor fi puși foarte mulți bani europeni alocați pentru investii în ferme, preluarea conducerii fermelor de către tineri, procesarea și marketingul produselor agricole, dezvoltarea fermelor mici. Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru toate cele 4 submăsuri. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații, până în data de 21 mai 2018, pe adresa de e-mail, consultare@ afir.info.
Mai mulți bani , cooperative și grupuri de producători
„După finalizarea consultării publice și analizarea tuturor propunerilor primite, vom publica versiunile finale în vederea deschiderii sesiunilor de primire a proiectelor. Condițiile generale de depunere nu s-au schimbat față de sesiunile din anul precedent, însă sunt câteva clarificări în ceea ce privește pragurile de calitate sau acordarea punctajului aferent fiecărui criteriu de selecție. Vom pune accent pe investițiile colective, astfel că pentru investițiile în prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea de produse agricole s-a introdus suplimentarea sprijinului nerambursabil cu 20% pentru proiectele propuse spre finanțare de către cooperative sau grupuri de producători,” a precizat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț. Printre modificările introduse în Ghidurile solicitantului, varianta consultativă, cea mai importantă se referă la faptul că solicitanţii finanțărlor destinate tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea fermelor mici pot beneficia de elaborarea documentației şi consilierea pe perioada de derulare a proiectului, cu condiția ca să prevadă acest lucru în planul de afaceri.
Tinerii și micii fermieri nemțeni, campioni ai fondurilor europene.
Dezamăgire între mai marii fermieri! Pentru absorția fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării spațiului rural nemțean în această alocare financiară au fost depuse 274 de proiecte. De departe, tinerii și micii fermieri nemțeni sunt campionii accesării fondurilor europene destinate sectoarelor lor de activitate. Dovadă că pentru instalarea tinerilor la șefia fermelor au fost depuse 65 de proiecte, iar pentru dezvoltarea fermelor mici alte 70 de proiecte. Banii europeni se vor materializa în dezvoltarea și modernizarea fermelor vegetale și zootehnice. Accesarea fondurilor europene alocate pentru procesarea și marketingul produselor agricole se va face prin cele 3 proiecte depuse anul trecut de întreprinzătorii nemțeni. Vara trecută, a fost o dezamăgire totală și pentru fermierii nemțeni au depus 5 proiecte, pentru achiziția de utilaje și modernizarea fermelor. Dar nici unul nu a intrat la finanțarea europeană! Practic, pentru nici un proiect depus de fermeierii din toată zona Moldovei n-au ajuns la banii europeni. Rămân la finanțare cele 10 proiecte aprobate în anii anteriori, prin care fermierii nemțeni au solictat bani europeni pentru dezoltarea și modernizarea fermelor agricole din sectoarele vegetal și zootehnic.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU