Locuinţe distruse din neglijenţa proprietarilor

16/10/2017

O clipă de neatenţie poate ruina un om. Cu focul nu e de joacă, iar asta au simţit-o, pe propria lor piele, proprietarii unei locuinţe din Girov, sat Turtureşti, care s-au trezit cu casa în flăcări după ce au luat foc nişte haine lăsate prea aproape de gura sobei.

La fața locului s-au deplasat, în data de 14 octombrie, zece pompieri militari cu o autospecială de stingere, un autocamion de intervenţie şi o ambulanţă SMURD(EPA) din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ şi un voluntar din cadrul SVSU Girov. În urma evenimentului au ars: obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale de uz casnic, elemente de tâmplărie(2 tocuri de uşă, 2 uşi din lemn, un geam) şi instalaţia electrică din bucătărie. Incendiul a fost provocat de materiale combustibile(textile) aflate în contact cu soba supraîncălzită, a transmis ISU Neamţ.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,mijloc de încălzire nesupravegheat”.

A doua zi, dimineaţă, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o bucătărie în satul Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun. La fața locului s-au deplasat şapte pompieri militari cu trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ şi un voluntar din cadrul SVSU Alexandru cel Bun.

În urma evenimentului au ars: mobilierul din bucătărie. S-au distrus: un aragaz, o hotă, un cuptor electric, cca. 8 mp lambriu PVC. Se pare că incendiului a izbucnit din cauza unor,,scăpări de gaze combustibile”.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu