* Minunea primei icoane de la Mănăstirea Petru Vodă aduse de actorul născut în comuna Girov

 ” Cine vede acum raiul ăla care s-a făcut la Poiana Teiului crede că aşa a fost dintotdeauna. Acolo nu a fost nimic. A fost o poiană unde toţi care eram din zonă păşteam vacile, visam, ne jucam. A fost viziunea părintelui Iustin Pârvu să întemeieze pe locul respectiv o mănăstire. Şi iaca pe locurile alea ce a putut face! Şi de la ce a început?…, dintr-un container unde ţinea slujbele şi venea lume, dormea acolo. Părintele mai mult priveghea, nici nu ştiu când dormea.

I-am spus părintelui că vreau să fac şi eu ceva deosebit pentru mănăstire. Vreau să donez icoana de praznic a mănăstirii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. – Da, cum vrei, a zis părintele.

Şi am plecat în turneu prin ţară, am vorbit cu pictori de la Tulcea, de la Sibiu. Şi la un moment dat , la Târgovişte,  naşul băiatului meu, care era directorul CEC-ului, auzind cum vorbeam la telefon cu pictorii de icoane, mi-a zis: – Păi am un pictor de icoane, soţia lui lucrează la CEC. Hai să mergem până la el acasă, să vorbim cu el. Pe pictor îl chema  Oprea şi picta la Cristeşti o biserică. I-am spus: – Aş vrea o icoană de hram pentru o mănăstire, dar n-am spus ce hram. – Sigur, am una pictată deja, o recondiţionez. V-o aduc acuma,  să vedeţi dacă vă place mărimea. Şi ce credeţi că a adus – chiar icoana cu sfinţii Arhangheli , exact hramul mănăstirii Petru Vodă. Vă daţi seama ce am simţit – era o minune. Am dus-o părintelui. Întâi a pus-o la un loc de cinste, în biserică. Pe urmă, apărând icoane ferecate în argint, a pus-o în paraclis, apoi la protocol – fiind o icoană de suflet”, a mărturisit emoţionat maestrul Vasile Muraru într-un interviu acordat acordat jurnalistului Victor Roncea și postat de acesta pe mai multe site-uri.

* “Să ţii aproape – îţi va fi de mare ajutor”

 “Şi când am făcut prăznicarele – erau 12 icoane  – am avut parte de o minune. Dacă o luăm aşa, la fiecare pas e câte o minune, mai mică sau mai mare.

Eram cu maşina şi mergeam spre mănăstire. Pe drum am luat o măicuţă şi un călugăr de la Schitul Sfântul Mina din Târgu Neamţ la ocazie. Când au intrat în maşină se uitau uimiţi văzând atătea icoane. Le aveam întinse prin maşină. S-or fi gândit că oi fi un negustor. Maica a coborât la un moment dat. Călugărul a zis că vrea să ajungă la Sihăstria. Îl întreb: – Dar unde vă duceţi? – La părintele Cleopa -Ştiu că nu mai prea primeşte. – Ei, cum să nu mă primească! Mă duc să mă mărturisesc, e duhovnicul meu, spune călugărul. – Părinte, uite care-i treaba, eu te duc până acolo, dar mă bagi şi pe mine să mă binecuvinteze părintele Cleopa. L-am dus la mănăstire, am stat vreo jumătate de oră şi m-a primit părintele Cleopa. Am căzut în genunchi când l-am văzut. Avea acea linişte care o degaja în jur. Am stat de vorbă. Nu ştia că eu merg la părintele Iustin. Mi-a zis la un moment dat: – Să ţii aproape unde te duci acum, să ţii aproape, a fost şi îţi va fi de mare ajutor”, îşi aminteşte cu nostalgie actorul.

* Cu bunica la Sihăstria

 Pe părintele Iustin,  Vasile Muraru îl cunoaştea mai de mult, de când era la Sihăstria: “Prima oară l-am cunoscut cu bunica, când m-a dus la Sihăstria. Apoi l-am urmat la Bistriţa şi pe urmă am fost şi cu soţia când era la Ardeluţa.

 La Ardeluţa stăteam prin păduri, iar părintele Iustin ne dădea cărţi. Aici am botezat fata. Părintele Iustin a oficiat slujba de botez împreună cu părinţii care erau acolo. A fost un botez foarte frumos, înălţător. Har mare!

Apoi veneam de câte ori aveam turnee cu Nae Lăzărescu şi alţi colegi la Petru Vodă. Indiferent câtă lume era venea părintele şi ne lua în chilie sau ne băga o maică prin spate. Noi nu puteam să stăm, aveam turnee, lumea săraca stătea la rînd, da’ nu se supăra nimeni. Părintele ştiindu-ne de pe drumuri ne zicea: – Hai să mâncaţi! – Părinte, dar noi nu am venit să mâncăm. Insista. Noi îi ziceam: – Dacă mâncaţi şi sfinţia voastră. – Ei bine, stau şi eu cu voi atuncea.

 Părintelui nu-i plăcea protocolul.  Îi plăcea să fie cu oamenii simpli, să facă treabă şi să rămână ceva. Era de o simplitate uimitoare. Îl durea sufletul că se formează greu călugări adevăraţi şi oamenii greu îi cunoşti în zilele noastre. Toţi călugării pe care i-a trimis părintele lustin prin ţară au făcut lucruri extraordinare. Uite la mănăstirea Sfântul Ioan Casian din Dobrogea sunt nişte băieţi harnici, într-adevăr după calapodul pe care îl voia părintele”.

 * “Bun avocat v-aţi luat în ceruri!”

 În călătoriile sale marele maiestru însoţit de colegii săi de turneu a ajuns şi la alţi părinţi înduhovniciţi ai ortodoxiei noatre, cum spunea domnia sa: “Sunt drumuri pe care trebuie să le urmăm. Aşa am fost crescut şi aşa este credinţa noastră ortodoxă. Şi dacă aceste drumuri sunt şi binecuvântate înseamnă că nu le-ai urmat degeaba. Am avut binecuvântarea de la Dumnezeu să cunosc şi pe părintele Teofil Pârâian, pe părintele Arsenie Papacioc şi pe părintele Ioan de la Recea. De patru ori am fost la Recea. Îmi amintesc, ultima oară, a ieşit părintele Ioan din altar şi ne-a văzut: – Băăăă, dă un scaun aici, mămicuţă(aşa îi spunea la maica stareţă) să mai stau cu băieţii. Cineva ne făcea poze. – Aşa, faceţi poze, că le dau la Maica Domnului să le developeze, glumea părintele. Am mai stat un pic de vorbă, ne-a binecuvântat, a plecat pe trepte, s-a întors apoi şi ne-a făcut cu mâna şi ne-a zis: – Bun avocat v-aţi luat în ceruri!, referindu-se la părintele Iustin Pârvu.”

* Ultima întâlnire

 Cu tristeţe actorul pietrean îşi aminteşte de ultima întâlnire cu părintele Iustin: “Peste tot în mănăstirile din Moldova slujbele sunt frumoase, dar acolo -la părintele –  e altă linişte, altfel coboară Duhul Sfânt. Părintele era mereu cu treburile, plus cu problemele oamenilor care veneau şi plecau apoi împăcaţi şi mulţumiţi.

Am fost ultima dată la părintele cu câteva luni înainte de a pleca la Cluj. Eram cu Nae Lăzărescu. Ne-am dus de dimineaţă, ca să fim primii când se trezeşte. Era deja la vale, la maici, nu era la Petru Vodă. L-am aşteptat o oră.  Când s-a trezit ne-a chemat la dânsul. I-am cerut misiune: – Ce mai avem de făcut? Ce să mai facem pentru românii ăştia? Şi ultimele vorbe ale părintelui când am ieşit pe uşă au fost: – Unitate”

Mihaela RACOVANU