Subvenţii cu… penalităţi

teren agricol01

* Scade numărul fermierilor, cresc suprafeţele!

 

APIA Neamţ a încheiat, pe 15 mai, prima etapă de primire a dosarelor de subvenţii pentru sectorul vegetal. Cereri se mai pot depune şi până pe 10 iunie, dar se va percepe o penalizare de 1 % pentru fiecare zi de întârziere.

Iată cum se prezenta situaţia la nivelul judeţului Neamţ. La zi, numărul cererilor a ajuns la  peste 28.630, dintre care  peste 11.400 au fost depuse în perioada în care se aplică penalităţi. Adică după 15 mai.

Suprafaţa totală pentru care fermierii nemţeni au solicitat, acum, subvenţii este de 171.000 ha. Vom vedea câte hectare se vor mai adăuga pînă la termenul limită care expiră în 10 iunie. Anul trecut, la APIA Neamţ s-au depus 30.093 cereri, pentru o suprafaţă totală de 169.700 ha.

Se observă clar scăderea numărului de fermieri în condiţii în care cresc suprafeţele subvenţionate. Semn că pământurile încep să se „adune”, ca să poată fi lucrate pe sole mai mari. De fapt, în asta constă şi succesul în agricultură, care înseamnă trecerea de la agricultura de subzistenţă la una profitabilă.

Încă mai sunt fermieri care vin şi acum cu cereri de subvenţii. Nu-s mulţi, dar sunt! Semn că pentru ei nu-i aşa de „împovărătoare” penalitatea de 1 % care se aplică pentru fiecare zi de întârziere. Nu-i mare lucru, fiind vorba de doar câteva zile. Asta se datorează stilului care a intrat în tradiţia românului, acela de a lăsa totul pe ultima sută de metri.

După data de 10 iunie, urmează controalele care se vor face la toţi fermierii care au depus cereri de subvenţii. Fiecare trebuie să ştie că, dacă cere subvenţie, va fi  şi controlat. Tot anul!

Tina CONDREA