Nu mai puțin de 250 de factori poștali vor participa la faza județeană a concursului profesional sportiv „Marșul factorilor poștali“, ajuns la cea de-a XXXVII-a ediție. Competiția, organizată de Oficiul Județean de Poștă Neamț, se va desfășura la data de 18 iunie 2016, în comuna Vânători-Neamț. Traseul pe care se vor întrece factorii poștali este Mănăstirea Secu – DC nr. 160, punctul de întâlnire fiind popasul Cabana Secu, începând cu ora 10.
„Gândul nostru se îndreaptă către colegii noștri, pentru că în toți acești ani i-am simțit aproape, iar dăruirea de care dau dovadă, susținând eforturile noastre de a organiza cât mai bine concursul profesional sportiv, sperăm să fie onorată de rezultatele ce vor fi obținute, sporindu-le prestigiul și mândria de a fi poștași!“, au subliniat organizatorii. (G.N.)