Stand nemțean cu tema AGROTURISM la Târgul de Turism al României / Veșnicia s-a născut în satul nemțean

turism stand

 Standul nemțean cu care autoritatea județeană participă la Târgul de Turism din această primăvară propune o tematică și o abordare care să incite turistul cu atracțiile specifice care pot fi găsite în zona noastră.

Continuând seria standurilor de succes din ultimii ani, când prezentările județului Neamț au fost poli de atracție ai acestui târg, specialiștii de la CJ aruncă acum în ringul concurenței atragerii turiștilor argumente care pot veni în întâmpinarea celor din marile orașe care caută, în concedii, zone mai liniștite, reîntoarcerea la natură și la tradiții.

În perioada 13-16 martie 2014 va avea loc Ediţia a XXXI-a a Târgului de Turism al României în cadrul Complexului Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.

Consiliul Judeţean Neamţ va participa la această ediţie cu un stand personalizat, având ca temă agroturismul nemţean, prezentat sub genericul ”Veşnicia s-a născut la sat”.

Oferta turistică din acest an conţine informaţii despre satul nemţean cu obiceiurile, tradiţiile, arta populară şi preparate culinare reprezentative, precum şi contextul natural în care se  desfăşoară turismul rural.

Totodată, turiştilor le sunt oferite informaţii despre  posibilităţile de agrement şi petrecere a timpului liber.

Celor care vor vizita standul, meşterul popular nemţean Ştefan Grigoriu le va oferi exemple de talent şi îndemânare în cioplirea lemnului.

Standul Judeţului Neamţ va fi amplasat în Pavilionul C3 al ROMEXPO şi va avea o suprafaţă de 60 mp.