Serviciul de Control al DSP Neamţ va controla activitatea de îngrijire la domiciliu

24/01/2018

Serviciul de Control în Sănătate Publică Neamţ din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, din care actualmente face parte şi fostul director general, dr. Dan Morenciu, a început anul în forţă, cu acţiuni tematice dictate de Ministerul Sănătăţii. Potrivit actualului director general al DSP Neamţ, ing.chim. Ana Brînduşa Movilă, luna aceasta inspectorii încheie o amplă „acţiune de control în unităţile de învăţământ privind verificarea respectării condiţiilor de microclimat”, iar în februarie vor fi derulate alte trei acţiuni tematice ample, pentru identificarea neconformităţilor socio-medicale şi de siguranţă publică din activitatea unor firme de stat şi private. Astfel, în luna februarie, Sericiul de Control în Sănătate Publică va desfăşura o acţiune tematică privind activitatea de îngrijire la domiciliu, a centrelor medico-sociale şi rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, o acţiune de control privind condiţiile de aprovizionare cu apă potabilă din urban şi o acţiune privind controlul suplimentelor alimentare, alimente cu destinaţie nutriţională specială şi alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale şi alte substanţe. În martie, DSP Neamţ prin compartimentul de control va executa controale încrucişate în unităţi sanitare cu paturi de stat şi private şi, totodată, va verifica aprovizionarea cu apă potabilă în rural. Prin dispoziţia Ministerului Sănătăţii, DSP Neamţ va desfăşura şi o „acţiune privind materialele de contact cu alimentul”.

Geanina NICORESCU