Dragobetele și Mărțișorul, serbate de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“

24/02/2017

Începând de astăzi, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ demarează o serie de manifestări artistice ocazionate de Sărbătoarea Dragobetelui, dar și de apropiata sosire a primăverii. Iată, în cele ce urmează, câteva amănunte despre Târgul de Mărțișor și despre spectacolele de muzică, teatru și dans popular pregătite pentru publicul nemțean.

Meșteri populari renumiți expun la Târgul de Mărțișor

Continuând parteneriatul cu Shopping City Piatra Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ organizează, alături de Complexul Muzeal Județean Neamț, în perioada 24 februarie – 8 martie, o nouă ediție a Târgului Tradițional de Meșteșuguri și Handmade, eveniment aflat anul acesta sub sloganul „Un cadou autentic de Mărțișor“. La eveniment vor participa renumiții meșteri populari Elena și Vasile Ciocârlan (comuna Ștefan cel Mare – măști populare și împletituri din sfoară), Rodica Ciocârtău (Pipirig – țesături și cusături), Cecilia Hăisan (Piatra Neamț – mărțișoare și icoane pe sticlă), Vasile Dudanu (Grumăzești – prelucrare piei), Valentina Acasandrei (Iași – icoane și pictură naivă), Ion Ilioaia (Ruginoasa, Iași – prelucrarea pieilor) și Dumitru Pașaniuc (Marginea, Suceava – obiecte de ceramică). Lor li se vor alătura, din Piatra Neamț, Adina Spiridon, Maria Baciu, Gabriela Pruteanu, Maria Tamaș și Ludmila Răileanu, care vor etala obiecte de artă decorativă și hand made.

Deschiderea oficială va avea loc astăzi, la ora 11.00, la Shopping City Piatra Neamț.

Mâine, elevii claselor externe ale Școlii Populare de Arte Piatra Neamț vor expune, în același loc, propriile mărțișoare meșterite la orele de curs. Vor fi prezente clasa de țesut-cusut de la Vânători-Neamț, coordonată de prof. Elena Petrariu (realizată în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau“ și Primăria Vânători-Neamț); clasa de împletituri fibre vegetale-nuiele de la Vânători-Neamț coordonată de meșterul popular Stelian Boboc (înființată în parteneriat cu Parohia „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul“ și Primăria Vânători-Neamț); clasa de țesut-cusut de la Pipirig coordonată de meșterul popular Rodica Ciocârtău (înființată în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig, structura Stânca); clasa de împletituri fibre vegetale-pănuși de la Horia coordonată de prof. Carmen Mititelu (înființată în parteneriat cu Școala Gimnazială „Carmen Sylva“ Horia și Primăria Horia); clasa de prelucrare a lemnului de la Negrești coordonată de meșterul popular Ioan Bobric (realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dumitru Almaș“ Negrești și Primăria Negrești); clasa de confecționat măști (înființată în parteneriat cu atelierul meșterului popular Vasile Ciocârlan și Primăria comunei Ștefan cel Mare); clasa de împletituri din sfoară de la Ștefan cel Mare (înființată în parteneriat cu atelierul meșterului popular Elena Ciocârlan și Primăria comunei Ștefan cel Mare); clasa de țesut-cusut de la Gherăești coordonată de meșterul popular Maria Bereșoaie (înființată în parteneriat cu Școala Gimnazială Gherăești, Primăria comunei Gherăești și Biserica Romano-Catolică Gherăești); clasa de modelaj în lut coordonată de meșterul popular Ionela Lungu, Târgu Neamț; clasa de artă decorativă a Școlii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ coordonată de Mădălina Mariuțac.

Dragobetele, sărbătorit de Școala Populară de Arte

Tot astăzi, clasa de actorie a Școlii Populare de Arte Piatra-Neamț va serba Dragobetele susținând, la Shopping City, spectacolul „Clovnul salvator“, după „Orașul fără iubire“, de Lev Ustinov. Elevii, îndrumați de actrița Maria Hibovski (căreia i se datorează punerea în scenă a piesei), așteaptă cu nerăbdare și emoție să joace într-un spațiu nou și în fața unui public cu vârste de la 5 la peste 80 de ani. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și Shopping City Piatra Neamț, va avea loc în zona Food Court de la etajul I, începând cu ora 18.00.

În acest sfârșit de săptămână, ansamblul „Floricică de la munte“ va marca sărbătoarea de Dragobete pe scenele de la Centrul Cultural al comunei Tașca (sâmbătă, 25 februarie, de la ora 17.00) și de la Centrul Cultural al comunei Girov (duminică, 26 februarie, de la ora 14.00), prezentând spectacolul folcloric „Dragobetele sărută fetele!“. La ambele evenimente, intrarea este liberă.

Nu în ultimul rând, duminică, 26 februarie, începând cu ora 16.00, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, prin Școala Populară de Arte, organizează, în sala „Calistrat Hogaș“ a Consiliului Județean Neamț, un spectacol muzical folcloric dedicat sărbătorii de Dragobete. Îndrumați de Georgiana Șerban-Axinte, elevii clasei de canto popular vor prezenta, pe lângă o serie de surprize, câteva momente legate de tradițiile care se practică în cadrul ceremonialului nunții la români: alegerea nașilor, învoalarea miresei, hora miresei, turta miresei și mersul în alai. Și la acest eveniment intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Irina NASTASIU