Poliția Locală Piatra Neamț scoate la concurs 9 posturi, pentru care vor concura 39 de candidați. Ieri, a avut loc selecția dosarelor, 41 la număr în total, iar în urma verificărilor și analizei, două au fost respinse. Urmează ca aspiranții la posturile scoase la concurs să se întreacă în continuare în trei probe ce se vor desfășura până la sfârșitul acestei luni.
”În cursul zilei de 9 februarie a avut loc analiza dosarelor, iar ieri, candidații cu dosarele respinse au avut posibilitatea de a depune contestații. Pe data de 23 februarie va avea loc proba sportivă, pe 24 se va desfășura proba scrisă a examenului pentru ocuparea posturilor, iar pe data de 25 va avea loc proba de interviu. Pe 25 februarie se vor putea depune contestațiile pentru proba scrisă, în cazul în care vor fi candidați nemulțumiți de rezultatele obținute. Este vorba despre 9 posturi, la Poliția Locală a muncipiului Piatra Neamț, opt în cadrul Biroului de Ordine și Siguranță Publică și unul la Biroul de Protecția Mediului”, a precizat Eugen Pancu, director al Poliției Locale Piatra Neamț.
Concursul pentru ocuparea acestor posturi se desfășoară în cursul acestei luni, după ce a fost amânat de două ori din motive tehnice. Chiar așa, atât conducerea instituției în cauză, cât și edilii de la Piatra Neamț spun că tot ar mai fi nevoie de polițiști locali pentru a acoperi volumul de muncă ce îl presupune o astfel de instituției.
Irina ȘTEFĂNESCU