Respectarea poruncii “La bine și la rău, până la sfîrșitul vieții“(II)

26/07/2019

Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare

Nu am menționat până acum pe soțul ei, mult mai tânăr decât de ea, cu care am avem o relație de respect, dar nu foarte apropiată. Și el pleca dimineața și se întorcea târziu acasă. Baza gospodăriei casei cădea pe doamna. Vârsta i-a creat probleme de sănătate și în ultimul an se confruntă cu un ulcer varicos destul de sever. Pentru că de o perioadă de timp nu am intrat să o vizitez, m-am hotărât să o vedem și să o întrebăm cum se simte. Soția mea, care este medic, a deschis bandajul și a sesizat imediat că s-a agravat starea ulcerului varicos și trebuie imediat dusă la spital. A dus-o la spital, medicii s-au hotărât să o opereze și să-i amputeze piciorul pentru că a ajuns la cangrenă. Când soțul ei a auzit asta, a intrat întro stare de agresivitate și i-a interzis soției să semneze acordul pentru operația de amputare. I-am explicat noi și alți medici că dacă nu se operează urgent, există riscul ca infecția să intre în sânge și să pătrundă încet-încet în creier. Doamna încă a fost dispusă să înțeleagă, dar soțul ei nu a vrut să audă despre această soluție și a luat-o acasă imediat. A doua zi, ne-am hotărât să o vizităm încă o data dar am dat peste o situație foarte proastă. Doamna nu mai era conștientă, era în semi-comă, domnul se dusese să caute lumânări, le-a pus lângă pat și ne-a zis să o lăsăm să moară liniștită. Ne-am hotărât imediat să chemăm ambulanța și să o ducem de urgență la spital. Soția mea și cu mine am mers la spital, să discutăm cu medicii și să vedem care e soluția.Din păcate, aceeași soluție propusă cu o zi înainte I sa propus și acum. Discuția mea cu soțul ei nu a dus la nici un rezultat. El explică faptul că după operația de amputare a piciorului, ea nu va rezista și e păcat să o chinuim. Afirmația soției mele, că dacă nu se va opera, ea nu va rezista mai mult de două săptămâni, nu l-a deranjat deloc. Pentru el, este cel mai important să scape de problemă și să nu cadă pe capul lui această responsabilitate. Ieri după amiază a adus-o înapoi acasă. Și, pentru că locuim la același etaj, am fost martor la cum a deschis liftul, a scos-o din lift și a lăsat-o acolo, ca să se ducă să plătească șoferului. Dacă nu eram eu și soția să o ducem în casa și patul ei, ar fi stat 20 de minute pe un picor, pentru că celălalt nu era functional. Din păcate, ne așteptăm în fiecare zi să ne anunțe că Dumnezeu a luat-o pe vecina, draga mea, spre cer. Nu avem ce face și nu putem să luptăm împotriva acestei situații. Profetul Irimia spune (traducere din lb ebraică) “îmi amintesc trecutul nostru, căsătoria noastră, nunta și viața pe care le-am avut împreună, faptul că ai mers cu mine în deșert; pentru tot ce ai făcut pentru mine, merită să mă dedic și eu ție până la capăt, până la momentul când Dumnezeu te va lua de la mine“. În contractul de căsătorie se spun clar obligațiile celor doi soți: femeia trebuie să-I ofere gospodărie, iubire, dragoste, sex și să aibă grijă de bărbatul ei. Aceleași griji trebuie să le aibă și bărbatul față de soția lui, până la capătul vieții. Nu e posibil ca unul dintre ei să abandoneze și să arate lipsă de respect și de responsabilitate față de perechea sa. Ne luăm la bine și la rău. Sunt momente de greutăți maxime, dar, dacă am fost util pentru tine o perioadă de viață, te-am ajutat să crești, să te dezvolți, am fost alături de tine, ar fi bine să rămâi alături de mine până în ultimul moment. Alături de mine înseamnă să-ți dau certitudinea că sunt sprijinul tău, că vreau să trăiești, și să fac totul ca să trăiești. Alături de mine înseamnă că chiar dacă nu mai vrei să trăiești sau nu mai poți să trăiești, să chem un preot, să aprind lumânări, să-ți arăt ultima mea mare dragoste față de tine. Spuneam că acest tip de caz are astăzi o altă semnificație față de cel petrecut acum mulți ani în urmă. La vârsta mea, sunt mult mai atent la lucrurile care se întâmplă alături de mine. De multe ori îmi pun întrebări legate de mine. Oare asta va fi și soarta mea? Oare persoana care este acum alături de mine se va comporta și ea atât de nepăsător și neinteresat? Mă aflu într-o perioadă în care sunt conștient și încă înțeleg ce se întâmplă și mai am independența necesară să iau hotărâri individuale și independente. Dar, din păcate, nu mergem înapoi, ci înainte. Și, înainte înseamnă că încet-încet, situația nu va fi așa de strălucită cum a fost. Aș dori să văd cupluri care îmbătrânesc împreună mergând mână în mână pe stradă, iubindu-se. Și, când va veni momentul ca unul din ei să slăbească și își va da sufletul lui Dumnezeu, să fie a doua persoană, cât poate, cu un sentiment de iubire, ca un model de viață pentru copiii și nepoții lor, și pentru toți ceilalți. Știu că vorbesc puțin utopic, dar, sper că vom putea îmbunătăți și această relație de iubire, până la capăt. Pe parcursul anilor mei de activitate, am avut ocazia să mă întâlnesc cu trei cazuri care, din momentul în care unui din ei s-a îmbolnăvit grav și era pe pat de moarte, al doilea, din necaz și tristețe, după trei zile de la moartea partenerului, a murit și el. Au fost cazuri care, în ultimul moment, când situația unui dintre ei era gravă, s-au hotărât amândoi să pună capăt vieții. Acestea sunt rare, mai dese la perechi care au trait mai mult de 60 de ani împreună și care au fost atașați foarte tare, s-au iubit foarte mult, și, de frica despărțirii sau de frica unei vieți inutile de după moartea celuilalt, se hotărăsc să termine amândoi odată. Acest articol nu își propune acest lucru. Trebuie să-l ajutăm pe cel de lîngă noi, să-l încurajăm și cei care rămân să ducă în continuitatea vieții amintirile comune. Asta este cea mai bună idee pentru doi oameni care se iubesc.

Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Lasa un comentariu