Razie în piețele pietrene, la contrabandiștii de țigări

20/02/2017

Comercianții din Piața Centrală și din Piața Dărmănești au fost ținta controalelor derulate în ziua de 17 februarie de echipaje ale Poliției municipiului Piatra Neamț.

Polițiștii au căutat, cu predilecție, țigări de contrabandă, și au găsit. „În urma verificărilor efectuate, au fost identificate două persoane, un bărbat de 65 de ani și o tânără de 19 ani, ambii din Piatra Neamț, care aveau asupra lor pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

În acțiunea de vineri, polițiștii au confiscat 1.253 de țigarete (62 pachete) de proveniență moldovenească și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfacerea și vânzarea de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 al 3 din Legea 86/2006. (C.I.)