„Rabla” începe pe 15 aprilie

Programul Rabla va demara pe 15 aprilie, după cum a anunţat ministrul Mediului. Chiar dacă până acum nu a fost lansat în dezbatere publică vreun proiect de act normativ. Ce s-a anunţat oficial până la această dată este faptul că valoarea unui voucher va fi de 1.500 de euro, faţă de 3.800 de lei până acum, şi că vor fi incluse în programul de înnoire a parcului auto şi autovehiculele cu norma Euro 3 mai vechi de un an. Autorităţile vor ca anul acesta să fie casate doar autoturismele deţinute de persoane fizice sau juridice de mai mult de un an de zile. Ministrul Mediului a mai spus că deocamdată proiectul este analizat şi dezbătut în aşa fel încât reducerea la achiziţionarea unui autovehicul nou să se facă în schimbul unui singur voucher, nu a trei cum este în prezent, având în vedere valoarea mult crescută a unui tichet.

Anul trecut, au fost casate peste 31.000 de maşini prin programul Rabla. Administraţia Fondului pentru Mediu a derulat programul în două etape, una în aprilie, când s-au alocat 114 milioane de lei pentru casarea a 30.000 de vehicule, şi în august când s-au alocat alte 57 milioane de lei pentru casarea altor 15.000 de maşini.