*Am trăit s-o vedem şi pe asta: bani europeni pentru intabularea caselor rromilor
În ultima vreme, tot mai mulţi bani europeni sunt alocaţi proceului de înregistrare a proprietăţilor imobiliare din România. La începutul lunii februarie conduceriile conducerile oficiilor de cadastru şi publicitate imobliară din 7 judeţe ale Moldovei s-au întâlnit la Iaşi pentru a discuta proiectul privind actualizarea programului informatic din sistemul de cadastru şi publicitate imobiliară. Este un proiect ce se implementează cu fonduri europene, o finanţare cu destinaţie clar precizată: evidenţa proprietăţilor. Valoarea proiectului este de peste 44.589.566 lei, din care asistenţa financiară nerambusabilă se ridică la peste 37.584.598 lei, impelentarea urmând a se face în 24 luni.
La începutul acestei săptămâni, la Bucureşti, a avut loc o reuniune a conducerilor oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din toată ţara, unde a fost prezentat un alt proiect cu finanţare europeană, ce are ca fundament proprietatea imobiliară.”Proiectul are ca obiectiv general analiza critică a cadrului legislativ, reglementativ şi instituţional care guvernează procesul de înregistrare a proprietăţilor imobiliare şi elaboarea de propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului de înregistrare a dreptului de proprietate”, ne-a declarat Simion Stâcel directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ. Valoarea totală a proiectului este de aproape 11.852.424 lei, cu termen de implementare în timp de 30 luni.
*Bani pentru întabularea caselor rromilor!
Grupul ţină urmărit prin implementare acestui proiect este reprezentat de oficiile de cadastru, proprietari ori deţinători de imobile, autorităţi ale administraţiei publice locale, mediul de afaceri. Tot aici sunt incluşi şi proprietarii de imobile, fără drepturi legale înregistrate, aparţinând inclusiv diferitelor minorităţi şi grupuri etnice, cum sunt comunităţile de rromi. Cum vine asta? Am vrut să afăm de la Simion Stîncel: „Acolo unde se vor promova proiecte pentru realizarea cadastrului sistemativ, intabularea proprietăţilor se face gratuit pentru toată lumea din acea zonă. Dar numai pe bază de acte de proprietate. Acolo unde se face referire la facilităţile pentru comunităţile de rormi este vorba de altceva: intrarea în legalitate în privinţa terenurilor şi a contrucţiilor ridicate. Foarte mulţi, nu numai în judeţul Neamţ, deţin terenurile, cu tot cu case, fără nici un document legal. Comunităţile de rromi sunt tratate ca şi persoane defavorizate, de asta li se acordă sprijin. Toate aceste demersuri se bazează şi pe nişte recomandări ale Uniunii Euroepene. Să-i ajutăm pe rromi să intre în legaliatate cu proprietăţile imobilioare, să-i înrădăcinăm, să-i ţinem acasă, să nu-i mai trimitem aiurea prin Europa.”
Practic, autorităţile locale vor fi ajutate ca să poată face intrarea în legalitate în privinţa terenurilor pe care rromii şi-au făcut case cu de la sine…aprobare. Se vor demara nişte proceduri în acest sens. Vor fi soluţii diverse, pentru că şi problemelor sunt de mai multe feluri. Mulţi rromi şi-au făcu case pe izlazurile comunale, pe terenuri ale primăriei şi chiar pe terenuri proprietate particulară a cetăţenilor. Va trebui promovată o procedură completă, care să rezolve toate cazurile. Pentru asta se alocă şi banii europeni. În primă fază, romii vor trebui să intre în legalitate cu terenul şi casa. Abia după asta se poate face intabularea proprietăţilor. Gratuită!
*În comuna Văleni, comunitate de romi numeroasă şi bine închegată
Primar Ionel Stoleru: ” Ar fi foarte bine, m-ar ajuta mult în problema rromilor”
În comuna Văleni este o comnitate de rromi destul de numeroasă şi foarte bine închegată. „Liantul” e Marcel Papafir, consilier local responsabil cu problemele rromilor. Un om ascultat de comunitate, pentru că se şi zbate pentru binele lor. I-a organizat bine, îi duce la muncă, îi îndeamnă să fie liniştiţi, să-şi trimită copiii la şcoală.
De la primarul Ionel Stoleru am dorit să afăm dacă toţi romii deţin cu acte terenurile şi casele în care stau, aici fiind vorba de un sat întreg. „Am încercat mai multe variante pentru a-i face pe rromi să intre în legalitate. Dar n-am reuşit să-i aducem pe toţi pe calea cea dreaptă, în privinţa actelor. Încă mai sunt mulţi care nu au buletine. Pe 7 martie aducem la Văleni caravana pentru a le facem actele de identitate, buletine şi ce le mai trebuie. Cei mai mulţi nu au acte nici pe case, în proporţie de 90 la sută nu deţin acte de proprietate. Nici pe teren nu au toţi acte. Ei au moştenit pământul din generaţie în generaţie, într-o curte stau mai multe famiile, şi-au făcut mai multe casuţe. Dar nu-s dezbătute moştenirile, ca să aibă fiecare acte pe teren şi case. În satul Munteni avem în jur de 700 cetăţeni de etnie rromă. Sun vreo 80 de familii, ei stau mai mulţi într-o ogradă,la grămadă.”
În actele primăriei, figurează toţi rromii din satul Munteni. Au tot interesul, în joc fiind ajutorul social, ajutorul de încălzire. Ca să beneficieze de bani, rromii trebuie să aibă o adresă clară, căsuţa lor. „I-am ajutat să intre în legalitate, sub acest aspect. Cu terenurile nu-i rezolvată problema în totalitate, multe case sunt făcute pe terenurile primăriei, fără acte. Construcţiile sunt ridicate şi ele tot fără autorizaţie. Ar fi foarte bine dacă ne-ar ajuta în problema rromilor, ca ei să intre în legalitate în privinţa proprietăţilor.E un proiect foarte bun, vine efectiv în sprijinu autorităţilor locale.”
Cu plata taxelor şi impozitelor locale, sistemul este bine pus la punct. „Le achită la sfârşitul anului, când se dă „căldura”, zice primarul Ionel Stoleru. E vorba de ajutorul de încălzire, de ajutorul social dat la Legea 416. Că de bună voie şi nesiliţi de nimenii… nu dau ei banii.” Altfel spus, „donează”ajutoarele în contul dărilor la primărie…
Tina CONDREA
pai bine,ma, nu ajunge ca le dam ajutoare sociale, tot felul de scutiri, bani europeni pentru scolarizare, le suportam hotiile, manelele, cersetoria, inmultirea puradeilor, neplata impozitelor, furtul de curent, apa, etc, acum tot ei beneficiaza de intabulare gratuita!
s-o ia dracu de tara, daca eu nu mai am nici un drept aici, ca si ceilalti romani, vom pleca, le lasam tara lor si sa spele pe cap cu ea.
doar se numeste rommania, cu populatie romma!
talian bahtali !