* În toiul nopţii, când afară erau minus 20 grade , în apartamentele branşate la Locato erau doar 4 grade Celsius
* „Am limitat furnizarea agentului termic la 12 grade Celsius la intrarea în scară şi nu e treaba noastră dacă sunt conducte neizolate şi se pierde căldura până în apartamente”, susţine administratorul special
* Contractele scrise „negru pe alb” îl contrazic: „Furnizorul se angajează să asigure 12 grade în spaţiile cu destinaţie de locuinţă în cazul limitării furnizării agentului termic pentru neplată”
Pe un ger de crapă pietrele, sute de familii din Piatra Neamţ sunt lăsate fără căldură în locuinţe, pedepsite de firma în insolvenţă Locato, pentru neplata facturilor . „În toiul nopţii, când afară erau minus 20 grade Celsius, în casă aveam 4 grade Celsius, m-am uitat la termometru. Plângeau copiii de frig, am pus un reşou în cameră, dar pereţii erau prea reci şi nu se simţea nici un pic căldura”, s-a revoltat o femeie din Mărăţei, care are ghinionul să locuiască într-unul dintre cele 350 de apartamente care fac parte din Asociaţia 17 Piatra Neamţ, înpotriva căreia Locato a luat măsura limitării furnizării agentului termic pentru neplata datoriei de 400 milioane de lei vechi. „Ştiu că asociaţia are datorii mari, dar mama mea, pensionară, şi-a achitat întreţinerea la zi şi nu mi se pare corect să sufere din cauza datornicilor. Pe de altă parte, cred că oamenii ăştia care se trezesc să pedepsească lumea în toiu’ iernii n-au suflet. Cum să laşi bătrânii bolnavi şi copiii fără căldură, iar vara fără apă rece?!”, ne-a spus o tânără care venise să-şi ia mama la ea, la casă, unde are centrală proprie.
Limitarea furnizării căldurii către apartamentele rău-platnicilor s-a făcut la indicaţiile lui Dan Vasile Constantin, numit administrator special la solicitarea membrilor Adunării Generale a Acţionarilor de la Locato pentru a se ocupa de întocmirea planului de redresare a firmei, împreună cu societatea Euroinsolv. Dan Vasile Constantin este convins că reducerea cheltuielilor prin limitarea furnizării agentului termic către asociaţiile rău-platnice este o măsură bună şi contează pe creşterea încasărilor odată cu această constrângere a beneficiarilor: „Încă din 21 decembie 2012, locuitorii celor 9 asociaţii rău-platnice care nu au respectat termenele de plată convenite în contract au fost somaţi că, în cazul neachitării restanţelor, vor suporta consecinţele, în sensul că, din 7 ianuarie 2013, vom reduce furnizarea agentului termic până la 12 grade Celsius. Mă refer la 12 grade Celsius pe reţea, pentru că, de la intrarea în bloc până în aparatamente, este responsabilitatea asociaţiei de proprietari să fie menţinută această temperatură. Dacă oamenii spun că erau 4 grade în casă, asta nu e treaba noastră. Societatea Locato raspunde numai pentru domeniul public, până la intrarea în bloc. Nu răspundem de traseele din subsol; pentru că, dacă asociaţia şi locatarii nu s-au îngrijit de reparaţii şi amenajări, acolo unde ţevile nu sunt izolate se pierde căldură. Societatea Locato respectă strict ce scrie în contract, şi anume 12 grade Celsius pe domeniul public, respectiv 40 de grade Celsius la ieşirea din centralele termice. Eu ştiu că afară au fost, astă-noapte, minus 20 de grade Celsius, dar ce era să facem? Fiecare să suporte consecinţele nepăţii”.
Locatarii afectaţi de reducerea căldurii sunt, însă, revoltaţi şi ne arată, negru pe alb, anunţul prin care sunt avertizaţi că din 7 ianuarie 2013, „furnizorul se obligă să asigure 12 grade Celsius ÎN SPAŢIILE CU DESTINAŢIE LOCUINŢĂ în cazul limitării furnizării agentului termic pentru neplată”. Acelaşi lucru este consemnat şi în contractele semnate între Locato şi fiecare asociaţie cu datorii, la capitolul 3.
Dan Vasile Constantin îşi susţine, însă, punctul de vedere şi chiar subliniază că măsura impusă are deja efectul scontat: „Din cele 9 asociaţii somate la data de 21 decembrie 2012, unele şi-au achitat din facturi astfel încât, în acest moment, au mai rămas doar trei blocuri cu probleme. Din Dărmăneşti şi de pe strada Mihai Stamatin. Eu consider că ne-am făcut datoria. Cine nu s-a conformat somaţiei, a simţit efectul”.
Numai că, potrivit purtătorului de cuvânt al Locato, Cosmin Grădinaru, în acest moment au limitată căldura, până la 12 grade Celsius, asociaţiile 36 Grigore Ureche şi 85B Constantin Mătase cu blocurile A3,A14 cu scările A şi B. Şi cele 13 blocuri ale Asociaţiei 17 Mărăţei au avut, de pe 7 ianuarie şi până ieri, căldura mult diminuată. La asociaţiile 34 (G5 )şi 37D (G9) Dărmăneşti ar fi trebuit redusă căldura, însă aceste tronsoane sunt în reţea cu blocuri fără datorii şi nu a fost posibiliă decât sistarea apei calde. Asociaţia C2 din centru mai are termen până luni să plătească datoriile, după care va suporta consecinţele. Blocurile de pe strada Mihai Stamatin n-au nici o treabă cu toată povestea.
* Locato e la mâna instanţei
În vara anului trecut, firma Locato a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă din cauza datorilor mari către furnizorii de gaz, de curent electric şi a restanţelor la bugetul de stat. Aceştia sunt principalii creditori. Dan Vasile Constantin a apărut „în scenă” fiind desemnat de Adunarea Generală a Acţionarilor ca administrator special. Acesta, împreună cu reprezentanţii firmei Euroinsolv să întocmească un plan de reorganizare. Planul a fost întocmit şi supus, acum două zile, aprobării membrilor AGA. A primit aviz favorabil, aşa încât documentul ce priveşte planul de reorganizare pe 3 ani a fost, ieri, prezentat la instanţă. „Este un serviciu public şi trebuie făcut de cineva pe raza municipiului Piatra Neamţ”, a spus Dan Vasile Constantin. În 2010, reprezentanţii Locato raportau 10.800 de consumatori, în 2011 numărul acestora a ajuns la 7.000, iar în 2013 Locato mai furnizează căldură (vorba vine) pentru 3.900 de apartamente.
Geanina NICORESCU
ESTE NORMAL SA SE INTAMPLE ASA CEVA CAND O ASEMENEA RESPONSABILITATE ESTE LASATA IN GRIJA UNUI CRETIN NOTORIU .
Dan Vasile Constantin, secretar de stat în ministerul lui Dragnea
Publicat de Angela Brudaru|31/12/2012.
PROMOVATI BOULEANUL COMUNIST!?
Acest tovaras , menbru marcant PSD, acum USL si fost PCR ne-a invatat ce inseamna social democratia cand acum 8 ani a taiat indemnizatiile de hrana, sporul de periculozitate si bugetul de medicamente salvatorilor montani si apoi a incercat sa ne impiedice sa vorbim cu presa. Din infatuare si orgoliu ranit aproape a desfintat Salvamont Neamt. Am castigat procesul cu CJ Neamt si statul a trebuit sa plateasca salvatorilor montani daune de peste 80.000 lei. Este un om rau si razbunator. Ca toti comunistii.
o voi ati ales usl asa ca ziit si stati in frig ca sa va vina mintea la cap ca la vot ati luat salamul iar acum luati restul sa va incalziti bine la minte ,nu va place regimul 4 ani va fi numai belsug la -20 ca ati votat ca oile lupul la stina ,munteanu va ureaza multa caldura din partea USL.