* Nevoit, a ales varianta…”necâştigătoare”! Ca să nu-i spunem delăsătoare…
În urmă cu vreo doi ani, primarul Vasile Octavian Duminică a fost pus în faţa a două opţiuni. Asta după ce, întru găsirea fondurilor necesare refacerii infrastructurii distruse de inundaţiile din vara anului 2010, proiectul fusese depus pentru două surse. Într-un loc pentru obţinerea de fonduri fonduri europene, în celălalt pentru bani româneşti. Mai repede, sorţi de izbândă păreau a fi pentru fondurile guvernamentale. Ba mai mult, în anul 2012 se făcuse toate pregătirile pentru începerea lucrării de asfaltarea drumuri distrus de inundaţii. Între timp, a fost declarat eligibil la finanţare şi proiectul depus pentru accesarea de fonduri europene, pentru modernizarea aceluiaşi drum „mâncat” de ape…
Primarul de Trifeşti, Vasile Octavian Duminică, ne-a explicat atunci, în detaliu, cum de l-a „lovit” pe rând, când norocul şi când ghinionul. „Proiectul nostru a picat de la finanţarea europeană, întrucât, pentru acelaşi drum, obţinusem fonduri guvernamentale pentru refacerea lui. Nu mai puteam face nimic pentru a nu pierde banii europeni. Eu trebuia să dau declaraţie pe propria răspundere că drumul respectiv nu este prins în vreo altă finanţare, în alt proiect. Ce treabuia să fac? Era vorba de o finanţare dublă. Nu aveam cum să semnez, să iau banii europeni, că ajungeam la Bacău, la „răcoare”… Am mers la Bucureşti, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, iar vicepreşedintele Agenţiei ne-a spus foarte clar că nu se mai poate face nimic. Nu se aprobă nici o modificare de amplasament, că nu puteam să „mutăm” drumul. În proiectul european depus pe Măsura 322 D avem prinsă refacerea a 3 km din drumul distrus de inundaţiile din vara anului 2010, în satul Miron Costin. Prin HG 577, ni s-a aprobat finanţare pentru 4,7 km, care cuprinde întreaga porţiune de drum calamitată la inundaţiile din vara anului 2010. Lucrarea a şi început , primul strat de asflat este deja turnat. Finanţarea proiectului cu fonduri guvernamentale a fost aprobată de anul 2011, tot atunci s-a ţinut şi licitaţia, iar anul acesta constructorul s-a apucat de lucrări. Valoarea aprobată prin HG 577 este de peste 40 miliarde lei vechi.”
Pentru refacerea drumului din satul Miron Costin, era aprobată o finanţare europeană integral nerambursabilă în valoare de 600.000 euro. Bani europeni pe care Primăria Trifeşti i-a pierdut. Dar şi judeţul. Pentru că, din Neamţ, la finanţare fusese aprobate 9 proiecte, cu tot cu cel de la Trifeşti. Până la urmă a rămas doar 8 proiecte nemţene care au şi fost finanţate. La 6 din aceste investiţii, lucrările sunt deja finalizate, la două mai e de treabă pentru cel puţin 2 luni…
Care este situaţia drumului de la Miron Costin, ce urma să fie făcut pe bani europenei, ne spune acum plin de năhuf primarul Vasile Octavian Duminică: „Lucrările de asfalatre a drumului din satul Miron Costin sunt realizate în procent de 25 la sută. Nu sunt bani, de asta nu s-a făcut mai mult. Deocamdată, pentru acest, an nu s-a alocat nici un leu, la această investiţie…”
Poate că şi de asta primarul de Triveşti nu s-a încumetat să se gândească şi la alte investiţii, făcute tot cu fonduri guvernamentale…Acum, se „bate moneda” pe fondurile alocate prin Ordonanţa 28 privind dezvoltarea satului românesc…
Tina CONDREA